Confidenţialitate


IAȘI – Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere/ INTERVIU cu directorul Festivalului, scriitorul Dan Lungu


Directorul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, scriitorul Dan Lungu, și-a propus ca Iaşul să devină centrul industriei editoriale din Europa de Est, pentru că, astfel, publicul îi va întâlni pe cei mai importanţi scriitori, traducători, jurnaliști și critici literari din România şi din alte țări – AUDIO 1.

Dintre scriitorii români, sunt invitați Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Emil Brumaru, Denisa Comănescu, Nichita Danilov, Mircea Dinescu, Florin Iaru, Ileana Mălăncioiu, Ovidiu Nimigean, Dorina Ruşti, Stelian Tănase, Cristian Teodorescu şi Daniela Zeca.

De asemenea, va fi prezentă laureata premiului Nobel pentru literatură, Herta Muller.

Cei care vor să participe la Festivalul de la Iași, pot beneficia de transport gratuit, cu autocarele puse la dispoziție de organizatorii FILIT. Pe site-ul oficial al manifestării, www.filit-iasi.ro, va fi disponibilă, de luni, o platformă pentru rezervarea locurilor. Transportul poate fi asigurat gratuit din județele învecinate Iașului, dar și din București – AUDIO 2.

Lângă Teatrul Național ‘Vasile Alexandri’ va fi amplasat pavilionul Festivalului, unde se vor desfășura cele mai multe acțiuni.

Zilele de festival vor începe cu întâlniri între autori români și străini în școli și instituții culturale, vor continua cu lecturi în diverse spații, inclusiv neconvenționale (în cafenele -dar și la Ateneul Tătărași).

În sala mare a Teatrului, în fiecare seară vor avea loc întâlniri între scriitori celebri și jurnaliști români.

Cristian Tudor Popescu, Luca Niculescu şi Liviu Mihaiu se numără printre moderatorii primei ‘Serilor FILIT’.

Pe 25 octombrie, de la ora 20.00, Liviu Mihaiu va discuta cu scriitoarea Herta Müller, laureata premiului Nobel pentru literatură în 2009.

Pe 26 octombrie, de la ora 19.00, jurnalistul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu îi va adresa întrebări scriitorului francez François Weyergans, membru al Academiei Franceze, câştigător al prestigiosului premiu Goncourt.

Pe 27 octombrie, de la ora 17.00, jurnalistul Luca Niculescu va modera întâlnirea’Scriitor în Est’ la care vor participa autorii Attila Bartis (Ungaria), Georgi Gospodinov (Bulgaria), Ştefan Baştovoi (Republica Moldova) şi Andrei Kurkov (Ucraina).

Tot în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, va avea loc prima ediție BOOKFEST IAȘI, între 25 şi 27 octombrie 2013. A fost ales, ca spațiu pentru desfășurarea salonului de carte, Sala Paşilor Pierduţi de la Universitatea ‘Al. I. Cuza’.

INVITAȚII FILIT 2013

Scriitori români: Gabriela Adameşteanu, Varujan Vosganian, Ştefan Agopian, Florina Ilis, Filip Florian, Petru Cimpoeşu, O. Nimigean, Mircea Dinescu, Ion Mureşan, Emil Brumaru

Scriitori străini: Herta Müller, Aris Fioretos, Attila Bartis, Georgi Gospodinov, Jan Koneffke, Andrea Bajani, Andrei Kurkov.

Traducători: Ernest Wichner, Jan Willem Bos, Steinar Lone, Jan Cornelius, Bruno Mazzoni , Ileana M. Pop, Laure Hinckel, Vanina Bojikova, Joanna Kornaś-Warwas.Editori, manageri culturali:Michael Krüger, John O’Brien.


Ultimele stiri
Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în fața lui Péter Magyar: „Vom servi țara și națiunea ungară din opoziție”

Când a avut loc primul Paște creștin? Preot: Odată cu trecerea din moarte la viață a Mântuitorului Hristos…

Mesajul Arhiepiscopul Clujului, Înaltpreasfințitul părinte Andrei, de Paște: „Oamenii ar trebui să fie mai predispuși în a se…

Părintele Grigore Alexandru Meșteroaie, despre importanța Învierii pentru creștini: Este turnesolul credinței noastre | AUDIO

Ce simbolizează „A doua Înviere” și „Săptămâna Luminată”: explicațiile Arhiepiscopului Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei | AUDIO

Paștele, cea mai importantă sărbătoare a ortodoxiei. Tradiții și obiceiuri păstrate în sufletul românilor | GALERIE FOTO

Care este semnificația Paștelui și de ce sărbătorim Învierea la miezul nopții de sâmbătă spre duminică. Explicațiile a…

Cum se sărbătorește Paștele în lume. Obiceiuri unice din Germania, Italia și Marea Britanie | GALERIE FOTO

Răstignirea Domnului – o icoană între reprezentare și simbol

Ce faci cu lumânarea de la Înviere: tradiții, semnificații și obiceiuri respectate de români