Confidenţialitate


Ianis Hagi, foarte aproape de transferul la Glasgow Rangers


Ianis Hagi, foarte aproape de transferul la Glasgow Rangers

Ianis Hagi este ca și transferat definitiv în Scoția, după ce cluburile Glasgow Rangers şi KRC Genk au ajuns foarte aproape de parafarea transferului, anunță BBC.

Cele două grupări ar urma să oficializeze înţelegerea până la sfârșitul acestei săptămâni, fiindcă negocierile sunt avansate.

Mijlocașul naționalei României, în vârstă de 21 de ani, a ajuns în vara anului trecut la Genk, dar nu a reuşit să se impună la formația belgiană, care l-a împrumutat până la sfârșitul sezonului la Rangers, unde avut evoluţii excelente.

Glasgow Rangers – antrenată de fostul mare mijlocaș englez Steven Gerrard, a insistat să-l păstreze pe Hagi Jr., penru care ar trebui să plătească 5 milioane de euro.

În prezent, echipele mai negociază doar ultimele aspecte legate de detaliile tranzacției.

Amintim, în Scoția, sezonul s-a încheiat din cauza pandemiei de coronavirus, iar campioană a fost declarată marea rivală a lui Rangers – Celtic Glasgow.

Ianis Hagi a jucat șapte partide în campionat şi două în Cupa Scoţiei, evoluând pentru echipa sa și în trei confruntări din Europa League.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează