Confidenţialitate

Iancu Guda, despre fermieri: Când au servicii cu perioade bune, distribuie dividende. Când sunt probleme au pretenția să vină statul să-i salveze / Nu avem infrastructură de irigații | VIDEO

Reprezentanții transportatorilor și ai ASF au ajuns la un acord preliminar ca să rezolve criza RCA. Astfel este posibil ca în viitor RCA să fie plătit în rate, să fie suspendată polița pe durata nefolosirii mașinii, dar și plata unor polițe la tarif de referință. Anunțurile vin la finalul unei săptămâni de proteste în care transportatorii au blocat mai multe drumuri principale și intrări în localități din România. Pe de altă parte, modul în care acționează conducerea ASF de-a lungul ultimilor ani este intens criticat de societatea civilă.

Iancu Guda a explicat în emisiunea „România în Direct”, la Europa FM, că „Piața este pe pierdere de cinci ani consecutiv”, iar companiile de asigurări au pierdere la RCA și se susțin din restul asigurărilor. În privința sectorului agricol, Iancu Guda a explicat că „Nu se poate să avem cea mai mare suprafață arabilă raportată la suprafața țării comparativ cu orice altă țară din Europa, avem cel mai fertil teren agricol, dar avem cea mai slabă productivitate pe hectar. Nu avem infrastructură de irigații”. Fermierii, când au servicii cu perioade bune, distribuie dividende. Când sunt probleme au pretenția să vină statul să-i salveze, mai spune Iancu Guda.

Iancu Guda: „Piața este pe pierdere de cinci ani consecutiv”

Cătălin Striblea: În Spania, sub 1000 de euro asigurarea, în Polonia – 2000 de euro, în România – 3500 de euro. Asta pentru profesioniști, pentru tractoare. De ce este scump în România?

Iancu Guda: „Este simplu și datele oficiale de la ASF, Autoritatea de Supraveghere Financiară care reglementează industria de asigurări, arată că ultimul raport pe 2023 – chiar la pagina 27, este gratuit raportul, îl poate descărca oricine PDF de pe site-ul ASF – ne spune următorul lucru: dauna medie pe RCA în România – persoane fizice și profesioniști, transportatori – reprezintă 77% din banii încasați de asiguratori pentru aceste polițe RCA. Nu mai punem CASCO, și acolo sunt daune.

Dacă adăugăm și costurile de distribuție operaționale, salariile companiilor de asigurări – costurile operaționale sunt detaliate la pagina 31. Sunt 27%, adăugat cu 77% vine 104% și în ultimii cinci ani am văzut datele disponibile în raport – mereu costurile cu daune care sunt majoritatea și cele operaționale au depășit încasările asiguratorilor.

Deci piața este pe pierdere de cinci ani consecutiv, dovadă că s-a mai filtrat precum făina și cei care au vândut agresiv de ieftin – vedeți ultima situație cu Euroinsul și alții au tot ieșit din piață. Dovadă că în 2010 erau 20 de companii de asigurări care ofereau această poliță de asigurare obligatorie, RCA, iar acum mai sunt doar 6. Și nu se poate continua așa. Este clar că nimeni, niciun privat nu vine să facă pierdere non-stop în România”.

Iancu Guda: Companiile de asigurări au pierdere la RCA și se susțin din restul asigurărilor

Cătălin Striblea: Dar să se înțeleagă. Că lumea spune așa: „Domnule, companiile fac profit mare”. Și dacă te uiți aici, la o știre din Ziarul Financiar: Record istoric al profitabilității asiguratorilor. Asigurătorii au ajuns la un profit net istoric de 773 de milioane de lei.

Iancu Guda: „Uitați-vă doar la RCA. Adică, discutăm despre RCA”.

Cătălin Striblea: Asta vreau să înțeleagă lumea. Că aceste companii au pierdere la RCA, asta este ideea de bază că au pierdere pe auto și se susțint din restul asigurărilor. Asta înțeleg din ce îmi explici.

Iancu Guda: „Da. Ca pondere în asigurări, din 100 de români 9 își fac CASCO, dar 3 își asigură viața în caz de deces sau accident”.

Cătălin Striblea: Iancu Guda tocmai ne explică că asigurătorii nu au profit din RCA. Dimpotrivă, au pierdere. Și atunci cum merge afacerea asta?

Iancu Guda: „Merge prost. Dovadă că din ce în ce mai puține companii oferă această poliță RCA. Dacă tot era așa de profitabil, nu erau mai mulți? Profitul atrage concurența”.

Iancu Guda: „Nu poți să reglezi această situație decât scăzând daunele: adică frecvența accidentelor și pagubele materiale”

Iancu Guda: „Aici lucrurile sunt foarte clare: dacă unii încearcă să nu observe acest adevăr nu își fac decât rău. Din păcate, nu poate funcționa așa. Nu poți să reglezi această situație decât scăzând daunele: adică frecvența accidentelor și pagubele materiale – pentru că la noi sunt cu 50% mai mari per accident – atunci când se întâmplă comparativ cu media din Europa.

România are 10 milioane de autovehicule mai exact 9,6 milioane de autoturisme de toate categoriile înmatriculate în țara noastră la o populație adultă activă de 10 milioane – deci omul și mașina pe medie. Și chiar dacă avem a șasea flotă din punct de vedere absolută a numărului de mașini, ca frecvență a accidentelor suntem pe locul I și ca densitate a flotei – pentru că nu vorbim despre mașini pe 1000 de locuitori – suntem în top 3.

Și creșterea soldului și tendința importantă, pentru că a tot crescut salariul în România în ultimii cinci ani cu 60%, în ultimii zece ani cu aproape 300%. Nominal, că real, din cauza inflației, a crescut mai puțin. Ce vreau să spun este că mulți români și-au luat mașini pentru că au avut salarii mai mari și am ajuns să ne creștem stocul de mașini cu 60%. Suntem campioni. Și grav este că avem și multe mașini vechi: 77% din stocul de autoturisme înmatriculate în România este mai vechi de 10 ani”.

Iancu Guda: „Ce să facă statul? Să dea subvenții celor care nu suportă RCA… distorsionează piața”

Cătălin Striblea: Tu spui așa: că din punct de vedere al pieței, pe capitalism, prețurile astea nu au cum să fie mai mici.

Iancu Guda: „Cine continuă să ofere un produs sau un serviciu la un preț mai mic decât cost cinci ani consecutiv? Nu ai cum”.

Cătălin Striblea: Oamenii care ne scriu aici spun că sunt la limita suportabilității și chiar așa e, scump pentru afacerea România numită așa.

Iancu Guda: „Aici nu poți spune doar pe mine ma doare și asta este, să găsească altcineva o soluție. Industria trebuie să se implice pentru că este un proiect siguranța rutieră și să implementeze măsuri pentru responsabilitatea șoferilor astfel încât dacă provoacă niște daune totuși să fie și ei responsabilizați. Ce să facă statul? Să dea subvenții celor care nu suportă RCA… distorsionează piața. La nivel de mecanism trebuie găsite soluții atât în rândul companiilor prin co-responsabilizarea lor și, din păcate, acum și la fermieri și la transportatori nu văd această mentalitate”.

Iancu Guda: Fermierii, când au servicii cu perioade bune, distribuie dividende. Când sunt probleme au pretenția să vină statul să-i salveze

Cătălin Striblea: Ia să vedem, că ai zis de fermieri. Ai scris ceva care a enervat foarte multă lume. Ai făcut niște calcule, din date COFAS bănuiesc, pe care le ai la dispoziție și ai ajuns la concluzia că între 2018 și 2022 s-a lucrat foarte bine pe profit. Zice așa: 9 din 10 fermieri au obținut profit în fiecare an din perioada 2018 – 2022. Profitul net a crescut cu 2,5 miliarde de lei. Practic, profitul a crescut cu două ori mai repede decât veniturile. Deci, care este concluzia?

Iancu Guda: „Concluzia este că fermierii pe codul CAEN 0111 – deci, cultivare cereale, toți din România, pe datele tuturor depuse la Ministerul de Finanțe, deci datele financiare anuale, arată foarte bine cu cinci ani precedenți înainte de declanșarea războiului din Ucraina, în 2023.

Încă avem datele, probabil arată mai prost, dar concluzia mea este că: acest sector atunci când are servicii cu perioade bune, cu profituri foarte bune distribuie dividende, pentru că majoritatea și-au distribuit aceste profituri când au făcut profituri foarte mari către dividende, 8 din 10 fermieri au făcut acest lucru în perioada 2018 – 2022.

Și când sunt probleme, câteodată din cauza secetei, recoltă slabă sau acum din cauza Ucrainei care s-a suprapus și peste un an agricol de vreme neprielnică în 2023 au pretenția ca statul să vină să îi salveze. Și ca mentalitate nu cred că este sănătos, pentru că nu asta înseamnă antreprenoriat. Înțeleg că dacă sunt factori exogeni – că nu e vina unui fermier că este război în Ucraina sau că a fost secetă”.

Iancu Guda: „De 30 de ani în România s-au plătit 22 de miliarde de lei subvenții și tot am tratat efectul – seceta, dar nu am tratat cauza – irigațiile”

Iancu Guda: „Dar și statul – și aici este responsabilitatea statului să vină să educe prin măsuri prin care să coreponsabilizeze. La fel cum spuneam, și în cazul transportatorilor. Soluția pe care o văd eu: să vină statul și să spună <<Înțeleg, a fost secetă, s-au prăbușit prețurile la cereale, dar eu pot să intervin cu o subvenție care nu este mai mult decât 10% sau X% din capitalurile tale proprii sau o parte din profitul tău reinvestit>> astfel încât să-l responsabilizeze și pe fermier să înțeleagă că este și datoria lui să-și țină afacerea solidă, nu doar a statului, că nu suntem ONG-uri să ne susțină cineva.

Trebuie să producă o valoare și când produc valoare nu trebuie să iau tot profitul, că dacă este an prost vine statul și mă salvează. Profiturile sunt extraordinar de mari, adică față de media națională în agricultura românească se face un profit foarte mare. Sau să-l stimuleze: <<Domnule, reinvestește profitul și asociați-vă>>.

Avem o problemă 95% au suprafețe mai mici de cinci hectare. Deci, lucrăm fragmentat la nivel de chioșc când business-ul acesta se face la nivel de supermarket și atunci nu ne interesează. Adică fermierul este în confort. De 30 de ani în România s-au plătit 22 de miliarde de lei subvenții și tot am tratat efectul – seceta, dar nu am tratat cauza – irigațiile”.

Iancu Guda: „Nu se poate să avem cea mai mare suprafață arabilă raportată la suprafața țării comparativ cu orice altă țară din Europa, avem cel mai fertil teren agricol, dar avem cea mai slabă productivitate pe hectar. Nu avem infrastructură de irigații”

Iancu Guda: „Nu ar fi mai bine statul să vină și să spună <<Jumătate din fondul de subvenție de fapt îl duc la investiții să rezolvăm cauza că la anul avem iar problema asta și jumătate dau subvenții doar celor care demonstrează că merită, că vor>>. Să-i scoatem din zona de confort să se implice și ei să mai reinvestească profitul să se asocieze, pentru că în țările dezvoltate…

Cătălin, facem ceva greșit: Nu se poate să avem cea mai mare suprafață arabilă raportată la suprafața țării comparativ cu orice altă țară din Europa, avem cel mai fertil teren agricol, dar avem cea mai slabă productivitate pe hectar. Și eu știu ce facem greșit: nu avem irigații, nu avem infrastructură de irigații. Este foarte fragmentată activitatea agricolă: 95% au exploatație sub 5 hectare.

E greu să te asociezi, că trebuie să-ți faci cadastru, nu sunt cadastrate terenurile și lumea mai ales cu vârstă mai înaintată o dau în arendă și încasează niște bani, dar nu-i interesează să iasă din zona de confort. De ce? Pentru că le e bine. Când fac profit scot toți banii, când nu fac profit să vină statul să mă salveze, după 30 de ani. Lăsând la o parte problema cu Ucraina, problema noastră este de 30 de ani și este de mantalitate în agricultura românească. Nu gândim capitalist această afacere”.

Urmărește aici întreaga emisiune „România în Direct”

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Infotrafic: Autostrada A3 București – Ploiești s-a deblocat, după ce o coloană de 6 kilometri a blocat temporar traficul | AUDIO