Confidenţialitate


Ialomița: Aparatul de radiologie al singurului dispensar TBC din județ s-a stricat


Ialomița: Aparatul de radiologie al singurului dispensar TBC din județ s-a stricat

După mai bine de 40 de ani de funcționare neîntreruptă, aparatul de radiologie al singurului dispensar TBC din Ialomița, care exista la Slobozia, s-a stricat.

Acum oamenii care au nevoie de această investigație medicală sunt plimbați pe drumuri, către alte dispensare, din județele învecinate.

Aparatul de radiologie al dispensarului TBC din Slobozia a fost achiziționat în anul 1975. Reprezentanții unității medicale au explicat faptul că au trimis numeroase sesizări către Ministerul Sănătății prin care au solicitat înlocuirea echipamentului, însă demersul nu s-a concretizat din lipsa de fonduri.

Valoarea unui aparat nou de radiologie depășește 65 de mii de euro. Din cauza defecțiunii pacienții care au nevoie de acest tip de investigație medicală trebuie să se adreseze dispensarelor TBC de pe raza județelor învecinate, precum Călărași sau Brăila.

Oamenii nu pot efectua radiografii în cadrul spitalului din Slobozia, pentru ca există riscul răspândirii bolii.

Ialomița se afla printre primele județe la nivel național în ceea ce privește incidenta cazurilor de tuberculoza.

 

 


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, după respingerea Guvernului Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL și…

Siegfried Mureșan, prima reacție după ce Guvernul a fost respins de Parlament: „partidele care au declanșat criza politică…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează