Confidenţialitate


Hunedoara: Semimaratonul Cetăţilor din Ţara Haţegului


Hunedoara: Semimaratonul Cetăţilor din Ţara Haţegului

Zeci de concurenţi s-au înscris la ediţia din acest an a Geopark Challenge – Semimaratonul Cetăţilor din Ţara Haţegului.

Competiția are loc duminică, în Geoparcul Dinozaurilor, cu scopul de a promova frumuseţile şi potenţialul turistic al acestei zone de la poalele Munţilor Retezat.

Concurenţii au putut opta pentru înscriere între cele trei probe: semimaraton, ştafetă sau cros, notează Agerpres.

Startul competiţiei va fi dat din faţa sediului Geoparcului Dinozaurilor din oraşul Haţeg, iar punctul de sosire va fi Cetatea Mălăieşti, din comuna Sălaşu de Sus.

În funcţie de condiţia fizică şi de experienţă, fiecare concurent poate alege distanţa pe care doreşte să o parcurgă. Astfel, traseul semimaratonului va avea o lungime de 23,49 km, cel al probei de ştafetă va avea aceeaşi lungime, dar cu punctul de schimbare a ştafetei în comuna Sântămăria Orlea, după parcurgerea a 11,75 km, iar proba de cros se va desfăşura pe o distanţă de 3,4 km.

Participanţii, dar şi susţinătorii lor vor avea posibilitatea să descopere un traseu încântător prin diversitatea obiectivelor naturale şi culturale, ssuțin organizatorii.

Geopark Challenge – Semimaratonul Cetăţilor din Ţara Haţegului este organizat de Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, în colaborare cu administraţiile locale din zonă.


Ultimele stiri
Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…

România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează