Confidenţialitate


Hunedoara: Proiectul celei mai moderne centrale electrice din Europa a primit autorizația de construire | AUDIO


Hunedoara: Proiectul celei mai moderne centrale electrice din Europa a primit autorizația de construire | AUDIO

Proiectul centralei electrice de la Mintia a primit autorizația de construire. Este cea mai mare investiție din România în domeniul energetic din ultimii ani și, totodată, cea mai mare și mai modernă centrală din Europa.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Noua capacitate energetică de la Mintia, din județul Hunedoara, trebuie să fie finalizată până în data de 31 decembrie 2026.

Termocentrala a fost trecută în conservare încă din anul 2021.

Un an mai târziu, a fost vândută cu peste 91 de milioane de euro.

Primăria comunei Vețel, pe raza căreia se află satul Mintia, a emis autorizația de construire, aici urmând să se execute lucrări de peste 370 de milioane de lei.

Termenul de valabilitate al acestui act este de 24 de luni.

Investițiile în modernizarea și dezvoltarea centralei ar urma să se ridice la peste un miliard de euro în câțiva ani.

Sursa foto: Facebook / Călin Petru Marian

Citește și: Exporturile de gaze rusești către Europa, prin Ucraina, au fost oprite. Preţul gazelor a atins cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni | AUDIO


Ultimele stiri
Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO

Social-democrații discută ieșirea de la guvernare la întâlniri regionale. Sorin Grindeanu anunță trei scenarii posibile | AUDIO

Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…