Confidenţialitate


Hunedoara: Defilare a Gărzii de pe Cetatea Deva


Hunedoara: Defilare a Gărzii de pe Cetatea Deva

Turiștii care se vor afla sâmbătă, la ora 11,00, în Cetatea Deva vor fi întâmpinați de străjerii din Garda Cetății, care vor defila, alături de domnițe, pe aleile fortificației medievale în costume specifice secolului al XV-lea.

„Pentru mai bine de un ceas, vizitatorii au ocazia să facă o incursiune înapoi în timp și să ia parte la antrenamentele de spadă sau tir cu arcul ale străjerilor. Turiștii vor putea să învețe dansuri medievale, să se fotografieze alături de Garda Cetății și să afle istoria și legendele monumentului”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, Mona Voinescu.

 

Garda Cetății Deva a fost înființată anul trecut și este formată din voluntari tineri pasionați de istorie.

După defilarea Gărzii, de la ora 12,00, pe Platforma Artilerie Vest a Cetății Deva va avea loc și un concert de soft rock și folk, desfășurat sub genericul „Muzică în Cetatea Devei”.

Recitalul va fi susținut de trupa Quas și marchează șase ani de activitate muzicală a grupului.

Concertul face parte din seria evenimentelor organizate de municipalitate pentru promovarea talentelor locale și a Cetății Deva, una dintre cele mai importante fortificații medievale din Transilvania, iar intrarea la eveniment este liberă.


Ultimele stiri
Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa

Primarul Capitalei cere măsuri urgente împotriva graffiti-ului: Afectează țesutul urban și dă senzația de degradare. Ce spune ministrul…

Cum va contribui România la eforturile coaliției internaționale pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării: „Am căpătat ceva experiență…

Guvernul Greciei va acorda subvenții pentru combustibili. O parte din bani provin dintr-o taxă specială aplicată jocurilor online…

Acordul UE-Mercosur se va aplica provizoriu de la 1 mai | AUDIO

Lucrări la Planșeul Unirii: Traficul rutier în zona Hanul lui Manuc va fi redeschis de la 1 mai.…