Confidenţialitate


HUNEDOARA: ANPC a suspendat activitatea a două piețe


HUNEDOARA: ANPC a suspendat activitatea a două piețe

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a făcut verificări la câteva dintre piețele din județul Hunedoara, în municipiile Petroșani, Vulcan și Lupeni, ocazie cu care au fost aplicate 12 amenzi contravenţionale în valoare de 44.000 lei şi 9 avertismente.

Printre neregulile depistate de comisarii CJPC Hunedoara se numără existența la vânzare a unor produse alimentare cu data durabilității minimale depașită sau care prezentau modificări organoleptice, lipsa informării consumatorilor asupra țării de origine, precum și a categoriei de calitate a legumelor și fructelor comercializate, comercializarea unor produse de panificație-patiserie fără menționarea pe ambalaj a ingredientelor cu caracter alergen și a declarației nutriționale, comercializarea unor produse alimentare pentru care condițiile de păstrare sau expunere la vânzare erau improprii, nerespectând regimul de temperatură indicat de producător pentru păstrarea acestora.

De asemenea, pentru piața SC Agroaliment SRL Vulcan și Piața Agroalimentară Vulcan, în afara amenzilor contravenționale, a fost aplicată și măsura complementară de suspendare temporară a activității dat fiind că, la momentul controlului, din cele două locații lipseau marcajele de distanțare socială necesare în condițiile speciale impuse de pandemia cu Covid-19.

În acest moment, piețele agroalimentare a căror funcționare a fost suspendată și-au reluat activitatea în urma remedierii abaterilor constatate în timpul acțiunilor de control, acestea fiind validate de comisarii CJPC Hunedoara.

ANPC continuă campania de verificări și în perioada următoare, pentru a se asigura că sănătatea și viața consumatorilor nu este pusă în pericol în zonele de comercializare, precum și că drepturile consumatorilor sunt respectate cu strictețe, acestea reprezentând prioritatea activității instituției.


Ultimele stiri
Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…