Confidenţialitate


Hrebenciuc, achitat de acuzația de mărturie mincinoasă, în dosarul “Mită la PSD”


Judecătoria Sectorului 1 a decis, astăzi, achitarea fostului deputat PSD Viorel Hrebenciuc în dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă, pentru că ar fi dat declaraţii nesincere în dosarul “Mită la PSD“.

Decizia de achitare nu este definitivă şi poate fi contestată de procurori la Tribunalul Bucureşti.

Sentinţa poate fi contestată de procurori la Tribunalul Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, în iunie 2016, fiind acuzat de mărturie mincinoasă, pentru că ar fi dat declaraţii nesincere în dosarul “Mită la PSD”, în care au fost condamnaţi omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila Gheorghe Bunea Stancu.

Potrivit procurorilor, în toamna anului 2011, Viorel Hrebenciuc ar făcut declaraţii false când a fost audiat în calitate de martor la DNA, dosarul “Mită la PSD” privind finanţarea campaniei electorale a lui Mircea Geoană, candidatului PSD la alegerile prezidenţiale din 2009.

Anchetatorii susţin că ulterior, în 19 martie 2015, când a fost audiat ca martor la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul “Mită la PSD”, Viorel Hrebenciuc a spus adevărul.

În urma acestor declaraţii, Ioan Niculae a fost condamnat definitiv la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare, iar fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu a primit trei ani închisoare cu executare.

“Geoană m-a trimis personal la Niculae pentru a-l ruga să contribuie la finanţarea campaniei. Ulterior, am aflat că între Interagro şi INSOMAR s-a încheiat un contract privind situaţia construcţiilor în România. Plata s-a făcut pentru sondajele de opinie ale lui Geoană”, declara atunci Hrebenciuc.

Ioan Niculae este eliberat condiţionat din 15 iulie, după ce a executat din aprilie 2015 o parte din pedeapsa de doi ani şi şase luni de închisoare primită în dosarul “Mită la PSD”.


Ultimele stiri
Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează