Confidenţialitate


Hotelurile balneare românești vor putea primi certificate germane de calitate a serviciilor TÜV


Autoritatea Națională pentru Turism vrea să modifice legislația în domeniu și să introducă aceste certificate. Scopul este acela de a atrage mai mulți turiști străini în stațiunile balneare din țara noastră.

 

Potrivit Profit.ro, atunci când un bolnav din străinătate merge la casa de sănătate din țara lui cu o problemă medicală și cere să se trateze într-o stațiune balneară din România, medicii nu știu unde să-l trimită, pentru că stațiunile de la noi sunt de două tipuri: de interes național și de interes local. În Germania, de pildă, stațiunile sunt clasificate altfel. Există stațiuni balneare de cură și tratament specializate pe nămol, pe apă, pe sare.

Din acest motiv, Autoritatea Națională pentru Turism vrea să modifice legislația în domeniu și să introducă, pentru hotelurile balneare, certificatul german de calitate a serviciilor TÜV.

Ca să poate fi pus în practică acest proiect, angajații hotelurilor vor participa la cursuri de două săptămâni în Germania, după care o echipă germană va ajunge în unitățile din România și va verifica dacă au aplicat tot ce au învățat. Proiectul va începe luna viitoare.

 


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul pe 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO