Confidenţialitate


Hotelierii sunt în pregătiri pentru deschiderea sezonului, deși nu știu când se va întâmpla asta


Hotelierii sunt în pregătiri pentru deschiderea sezonului, deși nu știu când se va întâmpla asta

Hotelierii de pe litoral pregătesc deschiderea sezonului, chiar dacă nu știu cu exactitate când se va întâmpla acest lucru.

Pentru ca turiștii să se simtă în siguranță, vor mânca în serii, la o masă va sta doar o familie, distanța dintre șezlonguri se va mări, iar cameristele vor purta măști și mănuși.

Hotelierii de la mare le cer românilor ca, în primul rând, să-si petreacă vacanța în țară vara aceasta.

Organizația Patronală Mamaia Constanța pregăteste o serie de măsuri, pentru a proteja atat sănătatea turiștilor, cat și pe cea a angajaților.

Astfel, în hotelurile care nu dispun de spații suficient de largi, pentru a se evita aglomerațiile din restaurant, turiștii vor mânca în serii. Camerele vor fi igienizate la schimbul de turiști, cameristele vor purta măști și mănuși, în vreme ce cazarea se va face preponderent online, pentru a evita statul la coadă la recepție, unde se vor trasa linii de demarcare. Cameristele vor avea măști și mănuși.

Și restaurantele din interior vor fi folosite după ridicarea restricțiilor, dar se va mări spațiul între mese, va fi limitat numărul de persoane la o masă, chiar daca fac parte din aceeasi familie și se vor organiza mai multe zone de bufet. Se ia în calcul ca tacâmurile să fie de unică folosință.

Pe plajă se va mări distanța dintre șezlonguri și umbrele, iar șezlongurile și măsuțele vor fi dezinfectate după fiecare turist. O posibilă variantă este să se renunțe în acest sezon la saltelele pentru șezlonguri.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează