Confidenţialitate


Hotărârea prin care se prelungește starea de alertă, începând de vineri, publicată în Monitor


Hotărârea prin care se prelungește starea de alertă, începând de vineri, publicată în Monitor

Hotărârea de Guvern prin care se prelungește starea de alertă cu încă 30 de zile, începând de vineri, a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial (MOf).

Principalele reguli ce rămân în vigoare până la mijlocul lunii august:

– Măştile de protecţie rămân obligatorii în spaţii publice închise, magazine, mall-uri, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă

– Căminele de bătrâni sunt, în continuare, obligate să îşi continue activitatea, iar programul de lucru al angajaţilor este stabilit cu DSP-urile din ţară

– Este interzisă în continuare organizarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise

– Cantonamentele, antrenamentele şi competiţiile sportive sunt permise

– concursurile sportive în aer liber sau în bazine acoperite pot fi organizate, dar fără spectatori

– Sporturile de contact sunt interzise în cotninuare

– Muzeele, bibliotecile şi librăriile sunt deschise

– Evenimentele culturale în aer liber (de exemplu, concerte) sunt permise cu regulile de protecţie deja stabilite

– Sunt permise spectacolele de tip drive-in numai dacă cei din maşină fac parte din aceeaşi familie

– Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt; masca este obligatorie

– slujbele sunt permise, cu regulile deja ştiute

– Ciclismul, drumeţiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul şi alte activităţi recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise doar dacă participă cel mult 10 persoane

– Evenimentele private în spaţii închise sunt permise, doar dacă participă cel mult 20 de persoane şi cu respectarea regulilor de distanţare fizică

– Evenimentele private în spaţii deschise sunt permise doar dacă participă cel mult 50 de persoane care sunt obligate să respecte regulile de distanţare fizică

– sunt permise în continuare organizarea de cursuri şi workshopuri dacă participă cel mult 20 de persoane; este obligatorie respectarea regulilor de distanţare fizică

– Ambasadele pot organiza evenimente în aer liber, dar trebuiesă fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară.

– Este interzisă circulaţia în interiorul localităţilor pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri

– Restaurantele, cafenelele rămân închise în interior; ele pot vinde doar în regim de take away

– Terasele rămân însă deschise, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 4 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie

– rămân închise restaurantele şi cafenelele din mall-uri, precum şi locurile de joacă din centrele comerciale

– Piscinele, locurile de joacă şi sălile de jocuri sunt închise

– Cabinetele stomatologice trebuie să-şi organizeze activitatea astfel încât să respecte regulile de protecţie: triaj epidemiologic, dezinfectarea mâinilor pentru personal şi vizitatori

– Plajele rămân în continuare deschise cu respectarea regulilor de protecţie

– Grădiniţele rămân deschise, însă trebuie respectate condiţiile deja ştiute

– Cursurile sunt permise doar cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”