Confidenţialitate


Horia Georgescu, in fata Instantei Supreme (AUDIO)


Horia Georgescu a renunțat încă de aseară la funcția de președinte al Agenției Naționale de Integritate, iar demisia a ajuns astăzi la președintele Senatului, a spus avocatul Cristian Ene.

Acesta este acuzat de trei fapte de abuz în serviciu. Infracțiunile ar fi fost comise atunci când era membru al Comisiei pentru Despăgubiri din cadrul Autorității pentru Restituirea Proprietăților.

Anchetatorii spun că în perioada 2008-2009, membrii Comisiei ar fi aprobat despăgubiri totale de 130 milioane de euro în 3 dosare. Imobilele ar fi fost însă supraevaluate cu 75 de milioane de euro, acesta fiind și prejudiciul din dosar:

Avocatul Cristian Ene spune că evaluatorii au fost cei care au stabilit prețul imobilelor, iar membrii comisiei nu au făcut altceva decât să respecte legea:

Procurorii spun că, în două cazuri, evaluatorii au stabilit prețul imobilelor prin comparație cu anunțuri de vânzare de pe internet sau din ziare, fără să discute, de exemplu, cu notarii sau cu băncile despre tranzacții similare efectuate.

În același dosar privind retrocedarea unor imobile supraevaluate au mai fost reținute alte 7 persoane, anunță DNA.

Vorbim de foști membri ai Comisie pentru Despăgubiri din cadrul ANRP, dar și de experți evaluatori.

Fosta președintă a comisiei, Ingrid Zaarour a fost pusă sub control judiciar.

De asemenea, deputatul PNL Cătălin Theodor Nicolescu este urmărit penal .


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa