Confidenţialitate


Harvey Weinstein, într-o înregistrare în care flirtează cu una dintre femeile care l-au acuzat de viol – VIDEO


Harvey Weinstein, într-o înregistrare în care flirtează cu una dintre femeile care l-au acuzat de viol – VIDEO

Harvey Weinstein apare într-o înregistrare în care flirtează cu una dintre femeile care l-au acuzat de viol.

Înregistrarea, difuzată de Sky News îl înfăţişează pe producătorul de film cum încearcă să flirteze cu una dintre femeile care l-au acuzat de viol, în timpul unei întâlniri de afaceri din 2011.

În videoclipul publicat Sky News, Harvey Weinstein o primeşte pe Melissa Thompson, în vârstă de 28 de ani, în biroul companiei sale pentru o întrevedere de afaceri.

Harvey Weinstein încuie uşa, o strânge în braţe pe tânăra femeie, flirtează insistent cu aceasta după care pare să o atingă pe sub masă în decursul conversaţiei.

Melissa Thompson îl acuză pe Harvey Weinstein că ar fi invitat-o apoi în camera sa de hotel unde ar fi violat-o.

Thompson este una dintre femeile care au iniţiat în iunie o acţiune colectivă în justiţie împotriva lui Harvey Weinstein pe care îl acuză de viol, potrivit presei americane.

Potrivit avocatului lui Weinstein, Ben Brafman, prin intermediul acestei înregistrări Melissa Thompson încearcă să îşi consolidează poziţia împotriva clientului său.

“Este vorba despre o nouă încercare de a-l dezonora în mod public pe domnul Weinstein cu un scop financiar, iar noi nu acceptăm acest lucru. Faptele au semnificaţia lor”, a declarat Ben Brafman.

Potrivit Sky News, tânăra mersese în septembrie 2011 în sediul Weinstein Company cu scopul de a prezenta echipei de marketing noul serviciu video şi de analiză a datelor deţinut de start-upul său. Tânăra a filmat întâlnirea cu webcam-ul computerului.


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează