Confidenţialitate


HARGHITA: Ursoaică cu doi pui, alungată de jandarmi din apropierea gării Băile Tuşnad


HARGHITA: Ursoaică cu doi pui, alungată de jandarmi din apropierea gării Băile Tuşnad

O ursoiacă cu doi pui a fost îndepărtată, luni după-amiaza, de jandarmii montani, din apropierea gării din Băile Tuşnad.

Prezenţa animalului în zonă a fost semnalată la numărul de urgenţă 112.

La faţa locului a fost trimis imediat un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Băile Tuşnad, care a alungat ursoaica cu puii în pădurea din apropiere.

Jandarmii montani au rămas pentru o perioadă în zonă, ca să se asigure că ursoaica nu va reveni.

Localnicii au fost avertizaţi despre pericol printr-un mesaj RO-ALERT, iar la faţa locului a fost trimis, în sprijin, şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Harghita.

În ultimele zile, jandarmii harghiteni au avut mai multe intervenţii pentru îndepărtarea unor urşi care au venit în localităţi, în căutare de hrană, în unele cazuri animalele intrând în curţile oamenilor şi provocând stricăciuni.

Jandarmii le recomandă oamenilor ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează