Confidenţialitate


Harghita: Șapte bombe de aruncător din Al Doilea Război Mondial, descoperite lângă calea ferată


Harghita: Șapte bombe de aruncător din Al Doilea Război Mondial, descoperite lângă calea ferată

Șapte bombe de aruncător din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite de muncitorii care lucrau la înlocuirea barierei peste calea ferată din localitatea Lunca de Jos.

Elementele de muniție au fost ridicate în siguranță de pirotehniști, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu.

Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita a arătat că cele șapte bombe prezentau un real pericol și exista un risc de explozie dacă erau lovite sau manevrate greșit.

Circulația feroviară în zonă nu a fost afectată.

De la începutul anului, echipa pirotehnică din cadrul ISU Harghita a avut peste zece acțiuni de ridicare a unor elemente de muniție, descoperite cu ocazia efectuării de lucrări agricole sau de infrastructură.

Specialiștii din cadrul ISU recomandă populației ca, în situația în care descoperă elemente de muniție, să nu le atingă, să nu le miște, să nu le lovească și să sune imediat la numărul de urgență 112.

În Harghita sunt găsite frecvent elemente de muniție, cu precădere în zonele unde a fost linia frontului în Al Doilea Război Mondial.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează