Confidenţialitate


Harghita: Noi intervenţii ale jandarmilor pentru îndepărtarea urşilor


Harghita: Noi intervenţii ale jandarmilor pentru îndepărtarea urşilor

Jandarmii harghiteni au intervenit de mai multe ori, în ultimele 24 ore, pentru îndepărtarea unor urşi din oraşele Topliţa şi Băile Tuşnad.

Prezenţa unuia dintre animalele sălbatice a fost semnalată într-un restaurant.

Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, apelurile au fost primite prin intermediul numărului de urgenţă 112.

Primul apel a fost primit miercuri dimineaţa de la o femeie care semnala prezenţa unei ursoaice cu patru pui în apropierea locului de agrement Banffy din municipiul Topliţa. A fost trimis imediat un echipaj de intervenţie din cadrul Detaşamentului 5 Jandarmi Topliţa, care a îndepărtat animalele în afara zonelor locuite.

Al doilea apel a fost făcut, trei ore mai târziu, de un bărbat care anunţa prezenţa unui urs pe Aleea Sfânta Ana din staţiunea Băile Tuşnad, o patrulă de jandarmerie din cadrul Postului de Jandarmi Montan din localitate alungând animalul înspre zona împădurită.

Al treilea apel a fost primit miercuri seara de la un turist aflat pe balconul unui hotel din Băile Tuşnad, care semnala prezenţa ursului pe o stradă din localitate. Aceeaşi patrulă de jandarmi montani a trecut la îndepărtarea acestuia. În timpul desfăşurării acţiunii, jandarmii au observat la o distanţă nu prea mare o ursoaică cu pui ce ieşea din pădure, astfel că au îndepărtat-o şi pe aceasta.

Ultimul apel, primit joi dimineaţă, a fost făcut de către un bărbat care a observat că uşa restaurantului unde lucrează este deschisă în mod forţat şi, bănuind că în interior se află un urs, a sunat la 112 pentru a solicita sprijin. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, care în urma verificărilor a constatat că ursul nu se mai află în interiorul localului.

Din cele relatate de către toţi apelanţii, urşii se aflau, cel mai probabil, în căutare de hrană.

Echipajele IJJ au rămas în apropiere pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent şi au fost anunţate autorităţile cu atribuţii în acest domeniu.

Locuitorii din zonele respective au fost avertizaţi despre pericol prin mesaje RO-ALERT trimise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita.

Jandarmii le reamintesc oamenilor că este recomandat ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO

Bulgaria: 12 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează