Confidenţialitate


Guvernul spaniol a oferit victimelor atentatelor din 2004 aproape 320 de milioane de euro


În cei 10 ani de la atentatele de la Madrid, Guvernul din Spania a oferit până acum victimelor aproape 320 de milioane de euro.

Primele ajutoare acordate de Guvernul spaniol au ajuns la familiile celor 192 de persoane care și-au pierdut viața în atentate și la cei aproape 1800 de răniți.

În urma exploziilor de la Madrid din 11 martie 2004 și-au pierdut viața și 16 români și au fost răniți alți 171, potrivit datelor Ministerul spaniol de Interne.

Peste 315 milioane de euro – este suma care a fost plătită victimelor atentatelor sub forma unor indemnizații directe, pentru rudele celor decedați sau cei răniți.

În plus, peste 400.000 de euro au fost folosiți pentru ajutoare medicale și pentru burse și ajutoare școlare.

Pe lângă acest sprijin, autoritățile au acordat și decorații și distincții, în semn de omagiu și recunoaștere .

Și justiţia spaniolă s-a pronunțat în cazul vinovaților. Din cei 28 de suspecți acuzați că au pus la care atacurile teroriste, 21 au fost condamnați și 7 achitați.

Atacurile au fost considerate cele mai grave petrecute în Europa, motiv pentru care date de 11 martie a fost declarată Ziua europeană de luptă împotriva terorismului.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează