Confidenţialitate

Guvernul si FMI nu se inteleg asupra deficitul bugetar pe anul viitor

Negocierile cu creditorii externi sunt in impas.

Fondul Monetar şi Comisia Europeană cer Guvernului să reducă deficitul bugetar pentru anul viitor la 0,9 în loc de 1,4% din PIB. Insa Guvernul considera că solicitarea e inacceptabilă.

Partea română ia în calcul întreruperea discuţiilor dacă nu este agreat un deficit de 1,4%.

Diferenţa de viziune dintre experții Fondului Monetar Internațional și cei ai Comisiei Europene, pe de-o parte, şi Guvernul român a fost confirmată de ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov.

Într-o intervenție televizată, oficialul a precizat că solicitareA FMI de reducere a deficitului la 0,9% nu va fi acceptată sub nicio formă şi că singurul său mandat este cA deficitul bugetar pentru anul viitor să fie fixat la 1,4%, cu o posibilă majorare pentru co-finanţări la proiectele europene de investiţii.

Surse oficiale au declarat, săptămâna trecută, agenţiei MEDIAFAX că Guvernul va negocia cu experţii FMI şi CE un deficit pentru anul viitor de 2-2,1% din PIB, procentajul suplimentar de 0,6-0,7% urmând să fie utilizat exclusiv pentru armată şi co-finanţare, dar şi la acest nivel sunt necesare măsuri suplimentare pe venituri sau cheltuieli.

Delegația Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene se află la Bucureşti strict pentru discuţii privind bugetul pe anul viitor.