Confidenţialitate


Bugetul, în Parlament prin asumarea răspunderii (AUDIO)


Bugetul, în Parlament prin asumarea răspunderii (AUDIO)

Guvernul şi-a angajat răspunderea, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe legea bugetului de stat pe 2020.

Este o premieră absolută: niciodată proiectul de buget nu a fost trimis în Parlament prin această procedură, fără să li se ofere parlamentarilor posibilitatea de a-l dezbate şi supune la vot.

Guvernul a acceptat câteva zeci de amendamente, niciunul dintre ele nu provine, însă, de la PSD.

Premierul Ludovic Orban a explicat în Parlament motivul pentru care a recurs la asumarea răspunderii: nevoia de a avea un buget echilibrat, adoptat rapid.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Guvernul şi-a angajat răspunderea în plenul reunit și pe modificarea OUG 114, care introduce și alte măsuri fiscale.

Cabinetul Orban dă înapoi după ce sindicatele au amenințat cu greva: sporul pentru condiții vătămătoare nu va mai fi calculat în funcție de salariul minim, așa cum dorea Guvernul inițial.

Premierul Ludovic Orban a anunțat că a acceptat un amendament, astfel încât sporul va fi în continuare de 15% din salariul fiecăriu angajat – așa cum se calculează acum:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Totodată, Guvernul a acceptat mai multe amendamente legate de cumularea pensiei cu salariul de la stat: vor beneficia în continuare de pensie și salariu de la stat cadrele didactice din învățământul preuniversitar, asistenții personali ai persoanelor cu dizabilități și angajați din mai multe companii și societăți de stat:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Odată cu asumarea răspunderii pe modificarea OUG 114, se elimină plafonul preţurilor la energie electrică şi gaze, revenindu-se la piaţa liberalizată, dispare taxa de 2% din domeniul energiei şi se renunţă şi la obligaţia administratorilor fondurilor de pensii private de a-și majora capitalul.

Toate aceste măsuri prevăzute de controversata OUG 114 au fost criticate de mediul de afaceri care a atenţionat că produc efecte toxice asupra economiei. OUG 114 a fost adoptată în 2018 de guvernul condus de Viorica Dăncilă.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”