Confidenţialitate


Guvernul își asumă prin PNRR reforma pensiilor


Guvernul își asumă prin PNRR reforma pensiilor

Unul dintre obiectivele pe care Guvernul și-l asumă prin Planul de Redresare economică este reforma pensiilor.

Executivul și-a propus să reducă până în 2026, deficitul la bugetul de pensii cu 5 miliarde de lei.

Până la finalizarea acestui plan de redresare, adică până în 2026, Guvernul se angajează să reducă deficitul la bugetul de pensii de la 17, 6 la 12,4 miliarde de el.

Pensiile vor crește după aplicarea unei formule ce va ține cont în primul rând de creșterea economică.

La majorare, vor avea prioritate pensile mici.

În ceea ce privește pensile speciale, ele vor fi reajustate, deocamdată nu este clar cum anume.

Curtea Constituțională a decis, de exemplu, că pensile magistraților nu pot fi eliminate, iar în cazul în care Guvernul va forța, legislativ, scăderea pensiilor polițiștilor și sau pe cele ale militarilor, se poate aștepta la ieșiri din aceste sisteme în bloc.

O lege a pensiilor este pregătită de Ministerul Muncii, iar prin PNRR, sistemul de pensii va fi digitalizat cu peste 400 de milioane de euro.

Pe de altă parte, în PNRR este prevăzută introducerea venitului minim de incluziune.

 

 


Ultimele stiri
Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?

Apărarea României nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, spune președintele Nicușor Dan: „România a înțeles…

Universitatea Craiova a învins-o pe Inter d’Escaldes cu 3-1 în Conference League. Filipe Coelho: „O victorie corectă” |…

SUA: Mai multe bănci au blocat acțiunile agenților AI după ce au efectuat tranzacții neautorizate în conturile clienților…

Unul dintre bodyguarzii lui Georgescu, audiat la DIICOT în dosarul microfoanelor din vila de la Mogoșoaia

Bulgaria: Bulgarii, chemați la urne pentru alegeri prezidențiale, pe fondul temerilor legate de securitate | AUDIO

Ilfov: Bărbat, cercetat după ce ar fi efectuat acte medicale fără a fi medic, în ultimii trei ani

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii nu au căzut de acord în cazul fostului candidat…

Procurorul general cere măsuri urgente după incidentele violente din școli: „Semnalele de alarmă nu trebuie ignorate până în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează