Confidenţialitate


Guvernul intenționează să prelungească procesul de subscripție pentru ”Cumințenia Pământului”


Guvernul intenționează să prelungească procesul de subscripție pentru ”Cumințenia Pământului”

Premierul Dacian Cioloş a adresat mulţumiri tuturor celor care au contribuit la procesul de subscripţie publică pentru achiziţia sculpturii ”Cuminţenia Pământului” şi a anunţat că Guvernul ia în calcul prelungirea procesului de subscripţie.

Doresc să mulţumesc celor peste 100.000 de români care au participat la subscripţia publică pentru achiziţia «Cuminţeniei Pământului». S-au strâns în patru luni şi jumătate peste un milion de euro în acest proces de subscripţie. Cred că este pentru prima dată în România când o sumă atât de importantă este strânsă într-o perioadă atât de scurtă pentru un proiect cu valoare culturală”, a spus Dacian Cioloş în mesajul video postat pe site-ul Guvernului.

El a mulţumit în special formatorilor de opinie, artiştilor, sportivilor care s-au implicat proactiv în procesul de subscripţie şi a menţionat câteva cazuri care l-au impresionat mai mult.

Nu pot să uit efortul făcut de acel sportiv român care a traversat Canalul Mânecii înot pentru a susţine acest proiect sau de copiii din casele de copii din Neamţ care au decis să contribuie cât au putut, în mod simbolic, dar semnificativ pentru ceea ce a însemnat acest proiect. Vreau să mulţumesc românilor din diaspora care au participat în mod activ şi care ua dovedit că rădăcinile nu se uită şi că au înţeles foarte bine valoarea acestui proiect, dincolo de obiectivul achiziţiei”, a afirmat şeful Guvernului.

Faptul că numărul de donaţii a crescut în ultimele zile este încă un motiv pentru care premierul a spus că Guvernul ia în calcul prelungirea perioadei de subscripţie pentru sculptura lui Constantin Brâncuşi.

Doar în ultimele zile au fost trimise peste 20.000 de SMS-uri în sprijinul achiziţiei «Cuminţeniei Pământului». Toate acestea ne îndeamnă să credem că acest proiect a fost un succes şi de aceea luăm în considerare posibilitatea de a prelungi procesul de subscripţie publică. Pentru mai multe precizări vom reveni în zilele următoare”, a încheiat Cioloş.

Peste 100.000 de donatori au participat la campania de subscripţie naţională ”Brâncuşi e al meu”, menită să susţină achiziţionarea de către statul roman a sculpturii ”Cuminţenia Pământului” de Constantin Brâncuşi, iar suma strânsă până vineri, ziua în care conturile deschise la mai multe bănci pentru donaţii au fost închise, este de 1.163.032 de euro.

Proprietarii sculpturii ”Cuminţenia Pământului”, Paula Ionescu şi Alina Şerbănescu, au acceptat, în martie 2015, suma 11 milioane de euro pentru lucrare şi termenul de 31 octombrie, pentru a primi banii pe care statul român a decis să îi plătească pentru lucrarea lui Constantin Brâncuşi.

 

 


Ultimele stiri
O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…

Gorj: Revoltă la Motru, după ce oamenii au rămas fără căldură. Societatea furnizoare nu mai are bani pentru…

Aeroportul Internațional din Suceava va avea un nou terminal. Investiția va trece de 30 de milioane de euro …

Salvați Copiii atrage atenția asupra numărului în creștere de nou-născuți care mor: „Nu avem suficiente investiții” în maternități.…

Șeful Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu: „Domnul Lucescu se va deplasa în afara țării pentru un al…