Confidenţialitate


Guvernul face un pas înapoi: Split TVA obligatoriu doar pentru firmele în insolvență sau în faliment (AUDIO)


Guvernul face un pas înapoi: Split TVA obligatoriu doar pentru firmele în insolvență sau în faliment (AUDIO)

Prim-ministrul Mihai Tudose a anunţat vineri că ordonanţa privind introducerea plăţii defalcate a TVA va fi modificată în Parlament astfel încât aceasta să fie obligatorie doar pentru firmele aflate în insolvenţă sau faliment sau pentru cele care au înregistrat mai mult de două întârzieri întârzieri la plata TVA.

”Nu va mai fi obligatorie pentru toată lumea (split TVA – n. red.), ci, în principiu, pentru firmele care intră în insolvenţă, în faliment sau firmele cu istoric fiscal nu foarte coerent, adică cu două – trei – patru întârzieri la TVA. De asemenea, va fi şi un sistem de premiere, încercăm să-l fixăm şi va fi anunţat în momentul depunerii amendamentelor”, a declarat prim-ministrul Mihai Tudose.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Şeful Guvernului a spus că Ministerul de Finanţe a început ”să nuanţeze” ordonanţa privind split TVA, adoptată la finalul lunii august şi intrată în vigoare la 1 octombrie, în urma discuţiilor cu patronatele.

Mihai Tudose a mai spus că amendamentele la legea de aprobare a ordonanţei privind split TVA vor fi depuse la Senat, unde se află în prezent în dezbatere actul normativ.

Ordonanţa privind introducerea plăţii defalcate a TVA a fost retrimisă marţi de către plenul Senatului la Comisia de buget, care are termen o săptămână să vină cu un nou raport.

La acest moment, plata defalcată a TVA a intrat în vigoare de la 1 octombrie, opţională pentru firme şi obligatorie de la 1 ianuarie 2018.

Măsura a atras critici vehemente din partea firmelor, care atenţionează că aceasta va bloca economia.

Guvernul a adoptat în 30 august o ordonanţă prin care introduce obligativitatea plăţii defalcate a TVA începând cu 1 ianuarie 2018, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA având obligaţia de a deţine şi gestiona un cont de TVA pentru încasarea şi plata TVA aferente operaţiunilor taxabile (achiziţii de bunuri/servicii, livrări de bunuri/prestări servicii). De asemenea, instituţiile publice înregistrate în scopuri de TVA vor avea obligaţia, începând cu aceeaşi dată, de a deţine un cont de TVA pentru încasarea taxei pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri/prestărilor de servicii taxabile realizate.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează