Confidenţialitate


Guvernul de la Londra reduce perioada de autoizolare la 10 zile | AUDIO


Guvernul de la Londra reduce perioada de autoizolare la 10 zile | AUDIO

Autorităţile din Marea Britanie au redus perioada de autoizolare impusă în timpul pandemiei de COVID-19 de la 14 la 10 zile pentru rezidenţii care au intrat în contact cu persoane testate pozitiv şi pentru turiştii sosiţi din străinătate.

Masura va intra în vigoare luni, 14 decembrie, în Anglia, Scoţia şi Irlanda de Nord. Dispoziţia se aplică deja în Ţara Galilor.

Specialiștii britanici au spus că au analizat dovezile şi că autoizolarea timp de 10 zile este suficientă. Conform noilor reguli,  carantina de 10 zile va începe din ziua de după ultimul contact cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2, după un test COVID-19 sau după apariţia primelor simptome. Nici cei care ajung în Regatul Unit dintr-o ţară de risc nu vor sta mai mult de 10 zile carantinaţi. Fiecare dintre cele patru naţiuni are propriile liste de ţări care sunt scutite de aceste reguli. Însă cele mai multe destinaţii turistice preferate de britanici, precum Franţa, Spania şi Statele Unite, nu sunt considerate sigure, ceea ce înseamnă că turiştii care sosesc din aceste ţări vor trebui să intre în carantină. Regatul Unit, care înregistrează peste 63.000 de morţi din cauza Covid-19, este cea mai afectată ţară europeană de pandemie, urmată de Italia.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Adriana Sârbu

Ultimele stiri
Audierile miniștrilor propuși în Cabinetul Mureșan continuă. Oana Țoiu a primit aviz favorabil | AUDIO

Raport OCDE: 23% dintre tinerii din România nu muncesc și nu studiază. Consilier prezidențial: „Statul nu asigură condiții…

Nazare, înaintea verdictului agenției de rating S&P: Există riscul ca România să fie retrogradată. Sper să ne mențină,…

Învestirea Guvernului Mureșan. Cristian Tudor Popescu: „Votul de mâine este previzibil”. Ce spune despre scenariul unei guvernări PSD-AUR…

Papa Leon, un nou avertisment în privința AI: „preocupările exprimate de numeroși experți și specialiști trebuie luate în…

Atac cu cuțitul într-o școală din Slovacia. O profesoară a murit, iar alte două persoane au fost rănite

Rezerva strategică de petrol a SUA a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii peste 40 de…

Incendiul din Parcul Național Domogled – Valea Cernei se extinde. Au ars peste 400 de hectare. Traficul pe…

Criza în care se află România trebuie să se încheie, spune Nazare: „Învestirea Guvernului Mureșan ar rezolva multe…

România în Direct. La ce bun votul de miercuri?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează