Confidenţialitate


Guvernul așteaptă de la ASF și de la Parlament o soluție în privința tarifelor RCA


Guvernul așteaptă de la ASF și de la Parlament o soluție în privința tarifelor RCA

Guvernul nu a discutat deocamdată despre o eventuală prelungire cu încă 3 luni a înghețării tarifelor RCA.

În ultima perioada însă, miniștrii din cabinetul Grindeanu s-au întâlnit cu reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară, cu cei de la firmele de asigurări și cu transportatorii.

Purtătorul de cuvânt de la Palatul Victoria, Alina Petrescu spune că guvernul așteaptă o soluție de la Parlament, acolo unde, în comisii, este dezbătută noua lege a RCA.

” În acest moment, au loc discuții. Soluția trebuie să vină de la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară și de la Parlamentul României, unde, în acest moment, există acea lege în dezbatere”, a precizat Alina Petrescu.

La întrebarea dacă există posibilitatea ca guvernul să prelungească termenul de plafonare a tarifelor RCA, Alina Petrescu a răspuns: ” În acest moment, sunt studiate toate posibilitățile, au loc discuții cu toți actorii de pe piață. În funcție de rezultatul acestor discuții, se va hotărî care este soluția ce trebuie adoptată.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Anul trecut, guvernul a aprobat, prin ordonanță de urgență înghețarea prețurilor RCA timp de 6 luni, iar ASF a fixat prețuri maxime ale polițelor RCA.

Perioada de plafonare a tarifelor RCA expiră luna aceasta, pe 18 mai, iar Parlamentul nu a venit deocamdată cu o soluție.

Între timp, companiile de asigurări se plâng că înregistrează pierderi și cer să se revină la tarife libere.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu