Guvernul a redus impozitele locale pentru anumite categorii. Cine va beneficia de taxe mai mici | AUDIO
Sursa foto: Guvernul României
După ce a majorat taxele de la 1 ianuarie, Guvernul s-a răzgândit și le-a redus astăzi pentru anumite categorii. Persoanele cu dizabilități vor beneficia de reduceri de până la 50% pentru case și mașini. Sunt reduse și impozitele pentru clădirile mai vechi de 50 de ani. Cetățenii care au apucat deja să-și plătească taxele majorate – și fac parte din aceste categorii – pot cere banii înapoi sau pot achita mai puțin anul viitor.
Persoanele cu dizabilități grave, dar și reprezentanții lor legali, vor beneficia de o reducere de 50% a impozitului pe clădirea de domiciliu.
Impozitul este redus și pentru persoanele cu dizabilități accentuate, cu 25%. Se aplică aceleași cote de reducere și pentru terenul clădirii de domiciliu.
Pentru aceleași categorii de persoane, se reduce și impozitul pentru un singur mijloc de transport sub 2.000 centimetri cubi, tot la fel, cu 50% sau 25%, în funcție de gradul de handicap.
Guvernul reduce și impozitele pentru proprietarii clădirilor vechi: 15% reducere pentru clădirile cu o vechime între 50 și 100 de ani și 25% pentru clădirile mai vechi de 100 de ani.
S-au schimbat regulile și pentru cumpărătorii de case și apartamente, odată cu reforma administrației publice, aplicată prin Ordonanța 7: pentru a cumpăra un imobil, persoanele trebuie să demonstreze că nu au taxe și amenzi neplătite.




