Confidenţialitate


Guvernul a declarat zi de doliu naţional pe 13 august, pentru Regina Ana


Guvernul a declarat zi de doliu naţional pe 13 august, pentru Regina Ana

Guvernul a aprobat, miercuri, în şedinţa săptămânală, declararea zilei de 13 august zi de doliu naţional, când vor avea loc funeraliile Reginei Ana.

Guvernul a aprobat o hotărâre “pentru declararea zilei de 13 august 2016 zi de doliu naţional pe teritoriul României”.

Luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a confirmat că declararea zilei de doliu naţional va figura pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe de Guvern şi a precizat că premierul avut si o convorbire telefonică cu Principesa Margareta şi i-a transmis condoleanţe şi tot sprijinul Executivului.

Regina Ana, în vârstă de 92 de ani, a murit, luni, la 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi adus în ţară pe 9 august, la ora 15.15, şi va fi transportat la Castelul Peleş, iar miercuri, 10 august, acesta va fi transportat la Sala tronului din Palatul Regal, iar sâmbătă va fi depus în Piaţa Palatului, pe un catafalc.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 13 august, la ora 15.00, într-o ceremonie privată, la Curtea de Argeş.


Ultimele stiri
Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…

București: Începând cu 1 mai, ar putea fi eliminate parcările gratuite pentru jurnaliști și pentru autoturismele electrice și…

Sibiu: La Spitalul Județean, pacienții urmează programe de recuperare cu ajutorul roboților. Terapeut: „Putem exersa mai multe lucruri…

Înalta Curte suspendă Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției, înființat la inițiativa premierului Ilie Bolojan.…

PSD cere tăierea accizelor la combustibil și reduceri de taxe. Sorin Grindeanu: Trebuie discutat pentru a pune în…

„Legea femicidului”, adoptată de Parlament. România va defini, în premieră, juridic, femicidul ca formă de violență bazată pe…

Cum se fugea din țară pe vremea comunismului. CNSAS a prezentat cazul a patru persoane care au reușit…

Premierul Ilie Bolojan, după consultările cu patronatele pe tema OUG privind criza carburanţilor: „Statul român își asumă partea…

Bisericile fortificate din Transilvania au atras anul trecut peste un milion de turiști | AUDIO

De Buna Vestire, peștele proaspăt este mai scump cu aproape 8% față de anul trecut | AUDIO