Confidenţialitate


Guvernul a aprobat legea care interzice cumularea pensiei cu salariul la stat


Guvernul a aprobat legea care interzice cumularea pensiei cu salariul la stat

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege care elimină cumulul pensiei cu salariul la stat şi prevede creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani, a anunţat premierul Florin Cîţu.

“Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare. Este un proiect de lege care merge în Parlament în procedură de urgenţă şi este proiectul de lege care elimină cumulul de pensie cu salariul la stat şi, în acelaşi timp, prevede creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani”, a precizat Cîţu, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

După adoptarea proiectului de lege, pensionarii care lucrează la stat vor fi puși să aleagă cu ce rămân: pensia sau banii de salariu.

Legea nu se aplică pensionarilor care se angajează în mediul privat.

În aprilie, ministrul muncii, Raluca Turcan, afirma că din 4 milioane de pensionari din sistemul public, 200.000 au ales să lucreze în continuare.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO