Confidenţialitate


Guvern: Biletele cumpărate pentru spectacole anulate de epidemie vor putea fi refolosite


Guvern: Biletele cumpărate pentru spectacole anulate de epidemie vor putea fi refolosite

Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, că biletele cumpărate pentru spectacolele anulate din cauza situației epidemiologice vor putea fi refolosite pentru a viziona aceeași reprezentație, a cărei dată va fi reprogramată.

„Industria de spectacole a fost foarte grav afectată de această criză sanitară şi am introdus o serie de reglementări menite să o susţină. Am instituit posibilitatea refolosirii biletelor deja achiziționate și transferarea acestora pentru același spectacol, amânate pentru o altă dată, sau, dacă nu este posibilă amânarea spectacolului pentru o altă dată, acordarea de vouchere pentru alte evenimente culturale organizate de către cei care au vândut aceste bilete. Dacă pe parcursul unui an, aceste bilete nu au fost folosite, se va realiza o returnare a banilor”, a anunțat, joi, vicepremierul Raluca Turcan.

„Pentru veniturile impozabile pentru cei care activează în industria de evenimente, acestea vor fi plătite la momentul realizării veniturilor. Sunt măsuri luate în toate țările europene, care sprijină domeniul cultural”, a adăugat oficialul guvernamental.


Ultimele stiri
Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…

Premierul Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun…

Italia: Protestul camionagiilor a afectat aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării | AUDIO

Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează