Confidenţialitate


Guma de mestecat slabeşte


Oamenii de ştiinţă de la trei centre diferite din Statele Unite au demonstrat că există o legătură între mestecarea gumei fără zahăr şi evitarea gustărilor pe parcursul unei zile.

Au participat la studiu mai bine de o sută de bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 18 şi 54 de ani, toţi mari amatori de gumă.

Participanţii la studiu au completat chestionare în care au notat nivelul senzaţiei de foame resimţite, pe cel al energiei şi al poftei de snack-suri.

Per total, cei care au mestecat gumă au raportat mai puţine episoade de foame şi poftă ‘de dulce’, ei declarându-se mult mai energici pe parcursul unei zile.

Cercetătorii au concluzionat că mestecatul gumei poate controla apetitul şi reduce pofta de gustări de tot felul.

Ţinând cont de numărul mic de calorii conţinut de o lamă de gumă, 5 calorii, în general, se poate conchide că guma de mestecat poate avea efecte pe termen lung.

Totuşi, potrivit specialistului american Margaret Furtado, trebuie să se ţină seamă dacă guma de mestecat are ca principal ingredient sorbitolul el poate cauza balonări şi chiar diaree, dacă se consuma cantităţi mari de gumă fără a se face mişcare.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria