Confidenţialitate


Grupul Digi donează 60 de kit-uri ATI către spitale din București și din mai multe orașe din țară


Grupul Digi donează 60 de kit-uri ATI către spitale din București și din mai multe orașe din țară

Grupul Digi va dona către Ministerul Sănătății și municipalitățile din București, Brașov, Constanța, Craiova, Oradea și Timișoara, 60 de kituri pentru ventilare mecanică, indispensabile în tratamentul cazurilor critice de COVID-19, aflate la terapie intensivă.

Acestea includ ventilatoare, infuzomate, injectomate, monitoare, ecografe, paturi. Echipamentele, care au fost achiziționate de către Digi România direct de la producătorul de top MindRay, precum și celelalte accesorii, au o valoare totală de peste 1,6 milioane EUR și vor ajunge în România în etape, pe parcursul lunilor mai și iunie 2020.

Repartiția acestor kit-uri se va realiza altfel: 16 vor fi donate instituțiilor medicale din București, la propunerea Ministerului Sănătății și a Primăriei Generale a Municipiului București, câte 10 pentru municipalitățile din Oradea și Timișoara, câte 8 pentru municipalitățile din Brașov, Constanța și Craiova. Punerea la dispoziția municipalităților se va realiza în etape, pe baza programului de livrări comunicat de către furnizor, începând cu perioada estimată 11-15 mai 2020, când vor fi distribuite primele 10 ventilatoare (câte 2 la București și Timișoara, 3 la Oradea, câte unul în Brașov, Constanța și Craiova).

Suplimentar, pentru a susține efortul autorităților de creștere a capacității de testare COVID-19 în România, la sfârșitul lunii aprilie, grupul Digi a finalizat achiziționarea echipamentelor de extracție ARN și RealTime PCR (inclusiv accesoriile) și a unui număr de 2.000 de kit-uri de testare pentru două laboratoare, în valoare totală de peste 730.000 lei. Un laborator și 500 de teste au fost donate, la sfârșitul lunii aprilie, Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Cel de-al doilea kit și restul testelor vor fi utilizate în cadrul unui parteneriat cu Centrul de Diagnostic și Tratament Provita din București, pentru testarea populației, pe baza nevoilor Ministerului Sănătății.

Donația face parte din efortul grupului Digi de a ajuta comunitatea din România să fie mai pregătită în fața pandemiei generate de virusul SARS-COV-2, achiziția și plata echipamentelor esențiale fiind realizate în luna martie. Această acțiune de responsabilitate socială a fost precedată de măsurile interne adoptate sub deviza #amgrijă, în lunile martie și aprilie, pentru protecția clienților și angajaților, prin achiziția de echipamente de protecție și dezinfectanți: 700.000 mănuși, 363.000 măști, 15.000 viziere, 8.400 ochelari de protecție, 5.300 recipiente cu dezinfectant, 70.500 recipiente cu alcool sanitar.


Ultimele stiri
Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează