Confidenţialitate


Grindeanu, după startul Brexit: Guvernul se va implica în protejarea drepturilor românilor din Marea Britanie


Grindeanu, după startul Brexit: Guvernul se va implica în protejarea drepturilor românilor din Marea Britanie

Guvernul României a reacționat într-un comunicat de presă după ce Marea Britanie a trimis la Bruxelles scrisoarea oficială prin care este invocat articolul 50 din Tratatul de la Lisabona.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că prioritatea României este de a proteja drepturile cetățenilor români aflați în Marea Britanie. Totodată, premierul a precizat că, pentru România, Regatul Unit este un partener esențial și aşa va rămâne.

”Guvernul României a luat act de decizia Guvernului britanic de a activa în mod oficial articolul 50 al Tratatului de la Lisabona prin care se declanșează procesul de ieșire din Uniunea Europeană”, se arată în comunicat.

“Regret faptul că Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord nu va mai fi partenerul nostru în interiorul structurilor şi instituțiilor comunitare. Sperăm că negocierile se vor purta într-un spirit constructiv, privilegiind interesele pe termen lung ale ambelor părți, întrucât necesitatea unor legături cât mai strânse între Uniunea Europeană și Regatul Unit nu poate fi pusă la îndoială. Prioritatea noastră este, acum, protejarea drepturilor cetățenilor români în Marea Britanie”, a spus Sorin Grindeanu.

Guvernul a reiterat ideea de a colabora în continuare cu Marea Britanie, atât în plan economic, cât și în domeniul securității.

“Pentru România, Regatul Unit este un partener esențial și aşa va rămâne. Țările noastre sunt angajate într-un parteneriat strategic, privit ca o recunoaștere a legăturilor speciale și a viziunii comune pe care o avem pe foarte multe teme la nivel internațional. Dorim  aprofundarea acestui parteneriat atât pe componenta de securitate și de apărare, cât și pe cea privind dezvoltarea cooperării economice și intensificarea prezenței culturale britanice în România”, a precizat Sorin Grindeanu.

Premierul i-a cerut ministrului pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, să se deplaseze în Marea Britanie în prima parte a lunii aprilie, pentru a discuta cu românii de acolo și cu autoritățile britanice.

Ministrul ar ruma să discute cu autoritățile britanice principalele probleme cu care se confruntă comunitatea românilor din Regat.

Suntem preocupați  de protecţia drepturilor şi a intereselor cetăţenilor români care trăiesc, lucrează şi studiază pe teritoriul britanic. Voi sublinia că este necesară  asigurarea unui tratament egal şi echitabil pentru cetăţenii români în raport cu cetăţenii celorlalte state membre”, a spus Andreea Păstîrnac.

De asemenea, la nivelul Guvernului a fost constituit un  mecanism inter-ministerial care va stabili mandatul României în procesul de negociere, dar va urmări și procesul în sine.

 


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Invitat este europarlamentarul PSD Victor Negrescu

Un zid antic a fost descoperit sub Paris. Ar putea confirma locul primei așezări a orașului. Primarul capitalei…

Schimbări privind taxarea mașinilor. Ce tarife se vor aplica la plata rovinietei, de la 1 octombrie, în funcție…

Sentință pentru Robert Magyara, bărbatul acuzat de pornografie infantilă, căruia statul i-a dat voie să aibă o asociație…

Vâlcea: Bărbatul suspectat că și-ar fi ucis iubita și i-ar fi aruncat trupul într-o valiză, în râul Olt,…

Fostul preot Cristian Pomohaci, anchetat într-un nou dosar de pornografie infantilă. Trei percheziții în București, Cluj și Suceava…

Sorin Grindeanu: Siegfried Mureșan trebuie să dovedească că vrea funcția de premier. Ar trebui să își anunțe demisia…

Brașov: Protest al părinților la Inspectoratul Școlar, după reorganizarea personalului din creșe. ISJ respinge scenariile alarmiste: „Ne aflăm…

Sondaj: Ce așteptări au românii privind evoluția prețurilor. Doar 12% spun că veniturile lor au crescut în ultimul…

Nicușor Dan, interviu pentru CNN: România nu este pe deplin pregătită să facă față dronelor rusești. Ce spune…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează