Confidenţialitate


Greva STB este ilegală, a decis vineri Tribunalul București


Greva STB este ilegală, a decis vineri Tribunalul București

Tribunalul București a decis, vineri, că greva organizată de sindicatul șoferilor STB este ilegală. Pentru a doua zi la rând, șoferii au refuzat să iasă pe traseu. Prima grevă, organizată joi, a fost și ea suspendată de judecători. 

Primarul Capitalei avertizează, în contextul protestului care continuă la STB: cine nu iese pe traseu săvârșește o infracțiune. Nicușor Dan s-a referit la hotărârea de joi a Tribunalului București, care a suspendat greva. Executorii judecătoreşti au mers vineri dimineață la sediul fiecărui punct de lucru pentru afişarea deciziei.

Adrian Criț, directorul companiei, a anunțat că propune deschiderea negocierilor privind contractul colectiv de muncă începând cu ziua de luni. Condiția este ca salariații să intre vineri pe traseu:

„Bucureștenii nu trebuie să sufere din cauza unor interese ale unor lideri. Propun deschiderea negocierilor contractului colectiv de muncă, astăzi voi transmite în atenția sindicatului reprezentativ acest lucru chiar de ziua de luni, condiționând faptul că angajații trebuie să intre de astăzi pe traseu.”

Între timp, Partidul Social Democrat a reacționat, vineri, după ce Nicușor Dan a cerut partidului de stânga să vină cu o reacție clară ca urmare a grevei șoferilor STB, care fac parte din sindicatul condus de un consilier general PSD.

„Nicușor Dan trebuie să vină cu soluții la crizele pe care le-a provocat, nu să găsească vinovați iluzorii pentru a-și salva pielea”, răspunde PSD, vineri, printr-un comunicat de presă.

Partidul Social Democrat spune că Nicușor Dan ar trebui să rezolve problemele grave provocate „de propria sa incompetență și să înceteze să arunce vinovății în stânga și dreapta”.

Social-democrații îi mai transmit edilului general că „singurul partid căruia poate să-i dea ordine este USR – partidul pe care l-a înființat și care îi este complice la tot dezastrul pe care l-a creat în Capitală.”

Vă reamintim, liderul sindicaliștilor de la STB este Vasile Petrariu, consilier general din partea Partidului Social Democrat.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: STB: Angajații refuză să-și reia activitatea. Vor continua greva


Ultimele stiri
Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare

Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă, aer condiționat și asistență medicală în centrele de examen…

CM 2026. Norvegia – Franța, meci așteptat de suporterii celor două naționale pe străzile din Boston: norvegienii imită…

Liderii fostei Coaliții sunt față în față cu președintele Nicușor Dan. Partidele vin cu două propuneri de premier:…