Confidenţialitate


Greva în mai multe primării din Arad, împotriva reformei administrației locale. Președintele SCOR Arad: „Credem că acest mesaj transmis a fost auzit inclusiv de premie” | AUDIO


Greva în mai multe primării din Arad, împotriva reformei administrației locale. Președintele SCOR Arad: „Credem că acest mesaj transmis a fost auzit inclusiv de premie” | AUDIO

Sursa foto: SCOR Arad

O primărie nu este o societate comercială ca să fie profitabilă, ci trebuie să facă administrație – este mesajul unora dintre sindicaliștii care marți au fost în grevă de avertisment timp de două ore. La nivel național, peste 1.000 de primării au avut activitatea cu publicul blocată pe perioada protestului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Printre localitățile în care, între orele 10:00-12:00, nu s-a lucrat cu publicul se află comuna Conop, de pe Valea Mureșului, din județul Arad. Toți cei nouă funcționari sunt membri de sindicat și au protestat, spune liderul sindicatului SCOR din primărie, Lazăr Cernescu.

Liderul sindicatului SCOR din primărie, Lazăr Cernescu: „ Nu înțeleg de ce o primărie trebuie să fie profitabilă”

„În acest moment suntem în grevă, cea de avertisment, pentru a fi solidari cu primarii care sunt, în acest moment, la București. Primăria Conop, județul Arad. Noi suntem nouă funcționari publici în primărie și tot suntem în grevă în acest moment. Cetățenii au înțeles foarte bine mesajul transmis de către noi. Este în favoarea și a dumnealor, pentru că, aplicându-se noile măsuri, este în defavoarea cetățeanului. Nu înțeleg de ce cauză o primărie trebuie să fie profitabilă. Administrația publică nu este profitabilă, este pentru cetățean. Nu trebuie să aducem profit; noi trebuie să facem doar administrație în folosul cetățenilor. Guvernul trebuie să asigure finanțarea primăriilor, pentru ca cetățenii să aibă un trai decent, conform Constituției României.

Am mai avut tăiat 25% din salarii și la urmă s-a dovedit că banii erau furați din altă parte. Nu se poate așa ceva. Deci trebuie să gândim logic și să stăm așezați la masa negocierilor. Nu facem ceva irațional. Tăiem, omorâm și după aia vedem”, a declarat liderul sindicatului SCOR din primărie, Lazăr Cernescu.

În tot județul, peste 30 de primării au avut activitatea afectată în perioada grevei de avertisment.

Președintele SCOR Arad, Cantemir Dărău: „Credem că acest mesaj transmis a fost auzit inclusiv de premie”

„Credem că acest mesaj transmis a fost auzit inclusiv de premier, pentru că și la sat trebuie să existe o comunitate funcțională în interesul cetățenilor. Un cetățean care, de mâine, dacă s-ar aplica o reformă așa abruptă, nu ar mai găsi pe nimeni la primarie și ar trebui să meargă 20 de kilometri. O reformă trebuie să fie în slujba cetățenilor și a comunității”, este de părere președintele SCOR Arad, Cantemir Dărău.

Printre mesajele pe care unii protestatari le-au afișat în perioada grevei se află: „Și noi suntem România”, „Nu suntem jumătăți de om”, „Impozite locale duble colectate de primărie, confiscate de Guvern” sau „Guvernul Bolojan către satul românesc: Măi săracilor”.

La nivel național, sindicaliștii nu exclud chiar să intre în grevă generală.


Ultimele stiri
Taxele locale vor fi modificate de anul viitor, anunță premierul Ilie Bolojan: „Vor fi aplicate la valorile de…

STUDIU: Ce metode folosesc adolescenții pentru a-și realiza temele și proiectele școlare. Șase din 10 apelează la AI…

Cum se va acorda indemnizația de hrană în domeniul educației. Noile reguli se aplică din această lună |…

Apartamente vândute și revândute într-un complex rezidențial din Sectorul 5 din București. Poliția Capitalei va face verificări, după…

Ce s-a discutat la întâlnirea primarilor cu premierul. A fost prezent și Sorin Grindeanu, care a afirmat că…

Maia Sandu anunţă iniţierea unui dialog la nivel naţional pentru a reduce riscurile la care sunt expuşi copiii…

România în Direct. Consiliul de pace al lui Trump. Ce să facă Nicușor Dan?

Acuzații de exploatare a curierilor care lucrează pentru Glovo Italia. Măsura luată de Parchetul din Milano asupra firmei…

Aproape 1.500 de bibliotecari riscă să își piardă locul de muncă ca urmare a măsurilor guvernamentale de reducere…

Povestea Colors in Stereo: cum un Cover nunta bine făcut poate transforma orice eveniment într-un concert live memorabil…