Grecia trimite două fregate și avioane militare F-16 în Cipru, după atacurile cu drone iraniene asupra unei baze britanice de pe insulă | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Grecia a anunțat că trimite două fregate și două avioane de vânătoare în Cipru, după atacurile cu drone iraniene asupra unei baze britanice de pe insulă. Una dintre fregate este echipată cu un sistem antidronă, a declarat ministrul grec al Apărării, Nikos Dendias, într-o conferință de presă.
„Fregata „KIMON” este trimisă imediat în Cipru, împreună cu o a doua fregată greacă, care va transporta sistemul „CENTAVROS”. În plus, o pereche de avioane de vânătoare F-16 este trimisă în Cipru pentru a contribui la apărarea acesteia împotriva amenințărilor cu care se confruntă”, a declarat ministrul grec al Apărării, Nikos Dendias.
Ministrul grec al Apărării a mai anunțat că marți, 3 martie, va călători în Cipru, împreună cu șeful Statului Major al Apărării Naționale Elene, generalul Dimitrios Houpis.
Şefa diplomaţiei britanice Yvette Cooper a anunţat luni că pista bazei aeriene britanice Akrotiri din Cipru a fost lovită de o dronă. „Este vorba de un atac cu dronă fără pilot, fiind vizată concret pista bazei de la periferia oraşului Limasol’”, a spus Cooper.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis luni Ciprului sprijinul „colectiv, ferm şi fără echivoc” al instituţiei pe care o conduce, după atacul care a provocat „daune minore” respectivei baze britanice de pe teritoriul cipriot.
Ciprul asigură, până la 30 iunie, preşedinţia semestrială prin rotaţie a Consiliului UE




