Confidenţialitate


Grecia: Proteste față de vaccinarea obligatorie a personalului din căminele de bătrâni


Grecia: Proteste față de vaccinarea obligatorie a personalului din căminele de bătrâni

Aproximativ 3.000 de manifestanţi s-au adunat miercuri în Grecia, dintre care 2.000 la Salonic, al doilea oraş al ţării, pentru a protesta împotriva vaccinării obligatorii a îngrijitorilor şi a personalului din căminele de bătrâni, a estimat poliţia.

În ajunul votului din parlament asupra unui decret care ar face obligatorie vaccinarea împotriva coronavirusului pentru îngrijitori şi angajaţii din centrele de bătrâni, manifestanţii, dintre care 1.000 în centrul Atenei, au afişat pancarte pe care era scris ‘Nu vaccinării obligatorii’ şi ‘Libertate’, dar şi mari cruci ortodoxe inscripţionate şi drapele elene, potrivit unui fotograf şi videojurnalist al AFP.

Săptămâna trecută, premierul Kyriakos Mitsotakis a anunţat obligaţia ca acest personal să se vaccineze, sub ameninţarea că în caz contrar angajaţii ar putea fi suspendaţi din muncă.

Angajaţii centrelor de bătrâni vor trebui vaccinaţi cel târziu până la 16 august, iar îngrijitorii, până la 1 septembrie.

Guvernul grec a decis să ia măsuri pentru a încuraja cât mai multe persoane să se vaccineze în faţa răspândirii variantei Delta a coronavirusului, în contextul în care 99% dintre bolnavii intubaţi în spitale sunt persoane nevaccinate.

Peste 4,6 milioane de persoane au fost vaccinate cu ambele doze în Grecia, la o populaţie de 10,7 milioane de locuitori.

Însă răspândirea variantei Delta în ţară stârneşte îngrijorare. În numai două săptămâni, numărul de cazuri a trecut de la 800 la 3.000 pe zi.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…