Confidenţialitate


Grecia extinde perioada de carantină până pe 7 ianuarie | AUDIO


Grecia extinde perioada de carantină până pe 7 ianuarie | AUDIO

În Grecia, şcolile, restaurantele şi terenurile de sport vor rămâne închise  până la 7 ianuarie.

Este prelungită, astfel, cea mai mare parte a restricţiilor decise luna trecută pentru a limita răspândirea coronavirusului. Practic, se menține lockdownul national.

Grecia a impus un lockdown naţional în noiembrie, al doilea din acest an, după o creştere agresivă a numărului de infectări, şi l-a prelungit ulterior de două ori, cel mai recent până la 14 decembrie.

Măsura nu a avut încă efectul scontat. Sistemul sanitar se află în continuare sub o presiune enormă, așa că Guvernul de la Atena menține unele restricţii, printre care interdicţia de deplasare pe timp de noapte şi între regiuni, până luna viitoare.

Pe lângă şcoli, terenuri sportive şi restaurante, pe perioada sărbătorilor de iarnă vor rămâne închise şi sălile de sport şi instalaţiile de schi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Magazinele de sezon, care vând doar produse specifice Crăciunului, s-au redeschis luni pentru câteva zile. Până la finalul săptămânii, guvernul va mai anunţa decizii cu privire la funcţionarea bisericilor, a sectorului de retail şi a frizeriilor.

Grecia a raportat până acum  peste 111.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi peste 3.000 de decese.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Liliana Nicolae

Ultimele stiri
Sondaj: Aproape 50% dintre respondenții angajați în România spun că au aplicat pentru un nou loc de muncă…

Noul sistem de taxare a camioanelor, TollRo, intră în vigoare. Rovinieta se calculează în funcție de norma de…

Trenuri anulate și trasee modificate între Oltenia și Ardeal, timp de o lună. Se efectuează lucrări în gara…

Cristian Tudor Popescu: „Zice președintele că alegerile anticipate ar înrăutăți și mai mult situația economică a țării. Ar…

SUA: Christa Pike, femeia condamnată la moarte pentru uciderea unei colege în 1996, a supraviețuit injecțiilor letale administrate

Acciza redusă la motorină se menține până pe 15 octombrie | AUDIO

Alexandru Munteanu, vicepreședintele USR Dâmbovița, reținut de DIICOT în dosarul implicării în exporturi ilegale către Belarus | AUDIO

Nicuşor Dan: O prezenţă AUR la guvernare ar afecta relaţia României cu partenerii | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Nicușor, mai tare decât nea Nicu

De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează