Graba strică treaba – sau de ce o ușă de garaj modernă ar fi alegerea inspirată pentru casa ta (P)

Ți-a sunat alarma, i-ai dat snooze și te-ai trezit cu jumătate de oră prea târziu, așa că ai țâșnit spre muncă. Ce bine ar fi fost dacă aveai o ușă de garaj modernă. Vezi aici de ce!

Este ora 8 și un pic și trebuia să fii deja în birou. Te-ai pregătit ca pe jar, te-ai împiedicat în papuci (și ai descoperit că ai ales două șosete diferite), iar acum, juri că parcă viața îți pune bețe în roate. Poarta de fier se deschide cu încetinitorul. Doamne, ce bine ar fi fost dacă aveai o usa de garaj moderna, care să se deschidă automat.

Chiar dacă erai în întârziere, măcar nu aveai timp să te gândești la lipsurile din jurul casei. Într-un final, reușești să deschizi poarta în totalitate și te grăbești să scoți mașina – care, colac peste pupăză, pornește abia la a treia cheie – și închizi poarta. Că e închisă bine sau nu, nu-ți prea pasă, că deja te sună șefu’, așa că pleci la drum.

La muncă, în pauze, tot cauți informații despre usi sectionale garaj moderne: ce sunt și “ale cui îs”. Povestea pe scurt, ca să nu te plictisim cu munca ta, este că te-ai decis să faci acel upgrade pe care l-ai tot amânat: luna asta îți pui o ușă de garaj nouă.

Pe seară, când te întorci de la muncă, ai prins toate semafoarele. Probabil s-au aliniat astrele împotriva ta în această zi neinspirată de miercuri. Clienții ți-au făcut capul calendar, internetul mergea greu, telefonul tău s-a descărcat în mijlocul melodiei tale preferate în drum spre casă…

Ajungi în fața casei și vezi poarta larg deschisă. Ți se taie picioarele: nu ai gard, așa că oricine putea să intre să “dea cu CTC-ul”, așa că parchezi mașina câș și te pui pe inspectat. Din fericire, nu pare să lipsească nimic. De peste drum, o auzi pe vecina (băbuța țâfnoasă cu un miros de naftalină și țigară) cum te cheamă și-ți face semn să te apropii.

“Mă omule, da’ tu n-ai lacăt la ușă?” Te întreabă ușor indignată, în timp ce stă pe un scăunel ușor înclinat, făcut din lemn mai bătrân ca ea. “O trebuit să stau să-ți păzesc curtea mai ceva ca un câne, șî tu umbli în doru’ leli. Zî mersi că n-o trecut un străin p-aci, că d-altfel, nu crecă’ toiagu’ m-ar fi ajutat tari mult. Am încercat s-o închid eu, da’ nuș ce are că nu stă.”

Oftezi în gol pentru că știi “de ce nu stă”. Dacă nu e încuiată cum trebuie, cu lanț, se deschide de una singură. Îi mulțumești vecinei, care pare pe jumătate mândră că ți-a fost portar, pe jumătate deranjată că a fost întreruptă de la rutina ei de supraveghetor al cartierului.

Intri în casă și ceri o oferă la o ușă de garaj modernă automatizată – azi a fost picătura care a umplut paharul. Nu știi cum ai rezistat până acum așa.