Confidenţialitate


GORJ: Protest al minerilor de la Complexul Energetic Oltenia


GORJ: Protest al minerilor de la Complexul Energetic Oltenia

Aproape 200 de mineri din cadrul Complexului Energetic Oltenia au refuzat astazi să intre la serviciu.

Angajații s-au adunat în sala de apel și au protestat față de salariile mici.

Acolo au rămas de câteva ore, refuzând să muncească – transmite corespondentul Europa FM, Gabriela Mladin.

Inițial, 30 de mineri de la cariera Lupoaia au început protestul.

Lor li s-au alăturat și ceilalți colegi care urmau să intre în primul schimb, respectiv la ora 7 dimineața.

Au rămas în sala de apel și au anunțat că nu intră în primul schimb de producție.

Pe parcursul orelor, și minerii care au ieșit din schimbul de noapte, au rămas la protest, astfel încât numărul protestatarilor a ajuns la 200.

Salariații sunt nemulțumiți de diferențele salariale și amenință că nu vor înceta protestul.

Oamenii au aflat că astăzi va fi semnat noul Contract Colectiv de Muncă și susțin că că minerii din producție vor câștiga circa 70 de lei la salariu, iar cei de la TESA mult mai mult.

Conducerea Complexului energetic oltenia a anunțat că încearcă să armonizeze salariile, dar angajații din producție trebuie să înțeleagă că doar performanța se plătește.

Minerii sunt, însă, deciși să nu renunțe la protest până nu vor vedea clar salariile majorate.

Cel puțin pe hârtie, respectiv un protocol încheiat între administrație și sindicate.


Ultimele stiri
Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…

Președintele Nicușor Dan, despre Legea femicidului: „O să ne uităm cu atenție; voința noastră este de a limita…

Dâmbovița: Accident rutier în Tărtășești, între un microbuz școlar și un autocamion. Patru minori, transportați la spitale din…

Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…