Confidenţialitate


Goethe-Institut îi provoacă pe cei pasionați să dezvolte un joc video în 48 de ore


Goethe-Institut îi provoacă pe cei pasionați să dezvolte un joc video în 48 de ore

În perioada 12-14 octombrie, Goethe-Institut va organiza un Game Jam care își propune să aducă în prim plan probleme sociale și politice actuale din întreaga lume prin intermediul jocurilor video. Acest eveniment se adresează unui public larg alcătuit din programatori, artiști, activiști civici, muzicieni, cineaști, analiști politici, dezvoltatori de jocuri sau persoane creative, indiferent de nivelul de pregătire. Înscrierile vor fi deschise până pe data de 16 septembrie.

Evenimentul are loc la CINETIc din cadrul UNATC București.

„Bucureştiul are un număr crescut de dezvoltatori de jocuri, pasionați de gaming și oameni cu inițiative civice, iar prin acest Game Jam Goethe-Institut doreşte să promoveze relevanţa artistică şi socială a jocurilor şi a game design-ului.

Împreună cu CINETIc și RGDA, dorim să aducem lumea gamingului mai aproape de participanții din industriile creative și civice, scopul game jam-ului “Games & Politics” fiind acela de a-i face pe oameni să se joace, iar prin joc, să pună lumea în mișcare și s-o schimbe în bine”, a declarat Dr. Evelin Hust, director al Goethe-Institut.

Participanții la Game Jam vor fi sprijiniți în realizarea jocurilor de către mentori cu experiență din industria de game development, societatea civilă sau domeniul artelor vizuale.

Printre aceștia se numără George Barbăroșie (Inițiativa România), Ioana Covei (Ardor), Dr. Nicoleta Bitu (Federația Democrată a Romilor din România), Diana Popp (Smart Everything Everywhere), George Lemnaru (Green Horse Games), Ionuț-Gabriel Solomon (creative director în cadrul Amber), Vlad Ilicevici (director general Animest IAFF și fondator Animation Worksheep), Marius Cătălin Hodea (tehnician VR 3D) și Ciprian-Marius Făcăeru (director creativ în cadrul Augmented Space Agency).

Persoanele care doresc să participe la Game Jam se pot înscrie individual sau în grup pe site-ul Goethe Institut. Înscrierea este gratuită.

Game Jam-ul face parte din expoziția interactivă de jocuri video „Games & Politics”, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate 18 jocuri video cu teme politice. Jocurile abordează în plan artistic tematici precum critica mijloacelor media, migrația, raporturile de putere, rolul sexelor și militarismul. Expoziția va avea loc în perioada 5 – 21 octombrie în noul pavilion cultural al Goethe-Institut București, din Calea Dorobanți nr. 32.


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…