Confidenţialitate


Giurgiu: Peste 17 tone de deșeuri de plastic, oprite la vamă


Giurgiu: Peste 17 tone de deșeuri de plastic, oprite la vamă

Polițiștii de frontieră din Giurgiu, împreună cu inspectorii Gărzii de Mediu Giurgiu au oprit la vamă un tir încărcat cu peste 17 tone de deșeuri de plastic, deoarece șoferul, un cetățean bulgar, nu avea acte de transfer.

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, nu au permis, luni, intrarea în România unui camion încărcat cu 17.120 kilograme deşeuri din plastic, deoarece şoferul nu deţinea documente de transfer, conform prevederilor legale în vigoare.

Camionul era condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 58 de ani.

Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din plastic.

„Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu de pe raza judeţului Giurgiu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că deşeurile, în cantitate de 17.120 kilograme, au fost încărcate din Grecia pentru o firmă de pe teritoriul României, iar documentaţia de transfer prezentată de către şofer, nu era conformă prevederilor Regulamentului CE nr. 1013/2006”, a spus, marți, Iuliana Butoi, purtător de cuvânt al ITPF Giurgiu.

În acest context, autorităţile de control nu au permis intrarea camionului pe teritoriul României.


Ultimele stiri
Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează