Confidenţialitate


Gică Popescu poate fi eliberat condiționat. Decizia nu este definitivă


Gică Popescu poate fi eliberat condiționat.  Decizia nu este definitivă

Judecătoria Sectorului 4 a decis, luni, că Gheorghe Popescu poate fi eliberat condiţionat, după ce a executat jumătate din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile, primită în dosarul transferurilor de jucători, hotărârea nefiind definitivă.

Instanţa a decis că Gheorghe Popescu îndeplineşte condiţiile pentru a fi eliberat condiţionat, admiţând astfel propunerea formulată de Comisia de la Penitenciarul Jilava, care a concluzionat că fostul internaţional îndeplineşte fracţia de pedeapsă care trebuie executată, a avut un comportament bun în penitenciar şi a desfăşurat mai multe activităţi.

Fostul internațional a fost prezent la judecarea propunerii de liberare condiţionată, fiind adus din penitenciar. Alături de Gheorghe Popescu au fost soţia sa şi apropiaţi ai fostului internaţional.

Comisia din Penitenciarul Jilava a decis luna trecută că Gică Popescu a întrunit condițiile necesare eliberării condiționate.

A executat jumătate din pedeapsa de 3 ani, a avut un comportament exemplar în spatele gratiilor, a participat la diverse activități și a scris 4 cărți.

Procurorul DNA prezent la Judecătoria Sectorului 4 susține însă că în fața instanței nu a fost prezentat conținutul acelor lucrări scrise și nu ar exista și o atestare științifică. Cât despre comportament, procurorul crede că argumentul nu trebuie luat în considerare, având în vedere că Gigă Popescu este o persoană publică și era imposibil să nu aibă o conduită exemplară.

Despre cărțile scrise în spatele gratiilor, o metodă prin care pedepsele scad, jurnalistul GSP, Cătălin Tolontan,  crede că legislația ar trebui schimbată.        Mai multe persoane publice condamnate au fost eliberate condiționat după ce au scris diferite cărți în perioade foarte scurte.

 

Una dintre cele 4 cărți scrise de Gică Popescu se numește ”Abordări teoretice şi practici metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii şi juniori”.

Decizia luată de Judecătoria Sectorului 4 poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti și, cel mai probabil, așa se va întâmpla.

 

DNA a anunțat că nu este de acord cu eliberarea condiționată a lui Gică Popescu. Potrivit procurorului de caz, Comisia de la Penitenciarul Jilava a prezentat în instanță un raport incomplet.

Documentul nu conține date exacte privind cele 4 cărți scrise de fostul căpitan al naționalei după gratii.

În plus, cărțile nu au fost prezentate instanței, ci doar titlurile acestora.

 


Ultimele stiri
În California, pedeapsa cu moartea a fost înlocuită cu închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării conditionate. Sunt vizați…

Un nou mesaj RO-ALERT de posibilă incursiune de drone la Tulcea

Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia

Papa Leon al 14-lea, turneu apostolic în America de Sud. Va vizita Uruguay, Argentina și Peru | AUDIO

Două noi ameninţări cu bombă au vizat aeronave care urmau să aterizeze pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni.…

Ioana Dogioiu, după plecarea din Guvern: Ilie Bolojan și-ar dori să guverneze din nou. Despre dinamica de putere…

Ministrul Finanțelor: Guvernul începe pregătirile pentru bugetul pe 2027. 49 din 56 de instituții au transmis propunerile de…

Avion al Marinei Naționale Franceze, în misiuni de supraveghere în Marea Neagră. Echipajul a alertat o navă comercială…

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență. Ar fi luat 5.000 de euro de la…

Neamț: Fragmentele de dronă descoperite în comuna Boghicea au fost detonate. Localnicii, avertizați prin mesaj Ro-Alert



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează