Confidenţialitate


Ghid pentru pacientele cu cancer la sân | AUDIO


Ghid pentru pacientele cu cancer la sân | AUDIO

Un ghid destinat pacientelor diagnosticate cu cancer la sân a fost lansat, marţi, în Capitală.

Navigatorul cuprinde întreg traseul unei paciente cu cancer la sân – pornind de la suspiciunea iniţială, investigaţiile ce trebuie efectuate pentru stabilirea diagnosticului, stadializarea bolii şi tipul de tratament.

”Acest tip de iniţiative de informare a pacientelor sunt întotdeauna bine-venite, mai ales când vorbim despre cancerul de sân, o boală cu un impact socio-economic foarte ridicat. Sper că informaţia din acest navigator să ajute pacientele să înţeleagă mai bine cu ce se confruntă şi ce trebuie să urmărească, de la diagnostic, până la tratament”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România.

Medicul Dragoş Median de la Spitalul Clinic Filantropia a afirmat, într-o conferinţă de presă, că ghidul este util atât pacientelor, pentru a se informa şi a şti care sunt paşii de urmat, cât şi medicilor.

“Traseul unei paciente în sistemul de sănătate pare adesea complicat şi de multe ori pacientele diagnosticate cu cancer de sân au nevoie de informaţii şi explicaţii clare cu privire la etapele diagnosticării şi intervenţiilor necesare tratamentului acestei afecţiuni. Tipul de informaţie cuprins în acest navigator poate ajuta la scurtarea timpului dintre etapele acestui proces, ceea ce creşte şansa unui diagnostic şi a unui tratament mai rapid”, a declarat, la rândul său, Oana Matei, Group Medical Manager Roche România.

Navigatorul va fi distribuit în format fizic şi în secţiile de oncologie ale spitalelor din ţară.

Totodată, 1.500 de eşarfe de mătase vor fi oferite pacientelor cu cancer de sân care se află în tratament pe bază de chimioterapie. Eşarfele au fost realizate de o pacientă care a avut o astfel de boală.

Cancerul de sân este cel mai frecvent dintre toate tipurile de cancere la femei şi reprezintă principala cauză de deces prin cancer la femeile europene, potrivit Societăţii Europene de Oncologie Medicală. În România, peste 9.000 de femei sunt diagnosticate anual cu cancer de sân.

Platforma este primul website ce conţine exclusiv informaţii detaliate despre cancerul de sân. Platforma are peste 80 de articole şi se adresează atât pacientelor, cât şi tuturor celor care doresc să afle mai multe cu privire la prevenirea, diagnosticarea şi tratamentul cancerului de sân, precum şi multe alte informaţii despre ce înseamnă să trăieşti cu această boală.

Navigatorul a fost lansat de FABC, în parteneriat cu Roche România.


Ultimele stiri
Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO