Confidenţialitate


Prima reacție a șefului Armatei, după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție”


Prima reacție a șefului Armatei, după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție”

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, respinge acuzațiile formulate marți de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și precizează, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, că nu a săvârșit nicio faptă de corupție și nu a avut nicio implicare, directă sau indirectă, în activități de acest fel. Mai mult, generalul subliniază că decizia de punere sub acuzare a fost luată „acum, într-un context deosebit de sensibil și complex la nivel național” și atrage atenția asupra „caracterului cel puțin curios al momentului ales pentru formularea acuzațiilor”. Acesta a fost pus sub acuzare într-un dosar care vizează angajări ilegale în Armată. Ar fi înlesnit suplimentarea locurilor la buget la Universitatea de Educație Fizică și Sport, pentru ca anumiți candidați să poată trece de la taxă la buget și, astfel, la finalizarea studiilor, să poată fi încadrați pe posturi în armată. Șeful Statului Major al Apărării a fost audiat, în această dimineață, la Secția militară a DNA.

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad: „resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse”

„În contextul informațiilor care circulă cu privire la persoana subsemnatului, vă informez următoarele: Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție și nu am avut nicio implicare, directă sau indirectă, în activități care ar putea constitui complicitate la asemenea fapte”, a precizat generalul.

„Adevărul va rezulta din analiza obiectivă a faptelor și a probelor”, transmite generalul Gheorghiță Vlad.

„Voi avea încredere că adevărul va rezulta din analiza obiectivă a faptelor și a probelor, însă nu pot să nu observ caracterul cel puțin curios al momentului ales pentru formularea acestor acuzații, în condițiile în care dosarul este instrumentat de aproape un an, iar decizia de punere sub acuzare intervine tocmai acum, într-un context deosebit de sensibil și complex la nivel național”, a transmis generalul Gheorghiță Vlad.

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad: „nu voi menaja niciun efort pentru apărarea adevărului”

Șeful Statului Major al Apărării transmite că va colabora cu organelor judiciare și „mă voi pune la dispoziția acestora ori de câte ori va fi necesar pentru clarificarea completă a situației”
„Sub conducerea mea, Armata Română și-a consolidat rolul, capacitatea operațională și credibilitatea, devenind un reper de stabilitate și profesionalism în îndeplinirea misiunilor sale. Din această perspectivă, nu pot ignora faptul că afectarea imaginii conducerii instituției Statului Major al Apărării într-un asemenea moment produce efecte care depășesc persoana mea și riscă să afecteze încrederea publică într-o instituție esențială pentru apărarea țării și siguranța cetățenilor. Întreaga mea activitate profesională și publică a fost guvernată de respectarea legii, a principiilor integrității, responsabilității și serviciului față de interesul public. Aceste valori mi-au călăuzit cariera până astăzi și vor continua să îmi ghideze conduita și în viitor. Voi acorda întregul sprijin necesar organelor judiciare și mă voi pune la dispoziția acestora ori de câte ori va fi necesar pentru clarificarea completă a situației. În același timp, nu voi menaja niciun efort pentru apărarea adevărului, a reputației mele și, mai ales, a imaginii și credibilității instituției pe care o conduc. În contextul complex și tensionat pe care îl traversăm, consider că protejarea încrederii publice în instituțiile fundamentale ale statului reprezintă o responsabilitate care trebuie exercitată cu maximă seriozitate și echilibru. Sunt convins că faptele și adevărul vor prevala”, a transmis șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.

Generalul Vlad Gheorghiță ar fi facilitat emiterea și semnarea unei solicitări către Ministerul Educației prin care se cerea suplimentarea numărului de locuri finanțate de la buget la Facultatea de Educație Fizică și Sport

Procurorii militari arată că, în iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării din cadrul MApN., ar fi înlesnit emiterea și semnarea unei solicitări de către general-locotenent Berdilă Iulian, locțiitorul pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Apărării. Prin această solicitare, adresată Ministerului Educației, se cerea ca locurile de la buget pentru Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport să fie ilegal suplimentate.

Solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcției Generale Management Resurse Umane, structură centrală în cadrul M.Ap.N, menționează procurorii militari, conform DNA.

Trei absolvenți trecuți ilegal de la taxă la buget ar fi urmat să fie încadrați pe posturi de ofițer, la Ministerul Apărării Naționale

„Înscrisul oficial emis în condițiile mai sus descrise ar fi determinat luarea deciziei pentru suplimentarea cu un număr de 20 de locuri de la buget, prin promovarea candidaților admiși inițial pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate. Prin această modalitate, ar fi fost vătămate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naționale, prin afectarea relațiilor instituționale, și, corelativ, ar fi fost creat un folos necuvenit în beneficiul celor 20 de candidați, prin promovarea acestora, de pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate, urmând ca la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidați, să fie încadrați pe posturi de ofițer, la Ministerul Apărării Naționale.

Suspectului Vlad Gheorghiță i-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 307 din Codul de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop instituirea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis marți DNA.


Ultimele stiri
Constanța: o navă de mărfuri a lovit şi scufundat pontonul de acostare din Tulcea

Calcule privind numirea unui Guvern tehnocrat. Kelemen Hunor: nu ar rezolva problemele țării. PNL și USR nu vor…

Constanța: Bărbat, arestat preventiv după ce ar fi agresat-o pe fetița de doi ani a partenerei | AUDIO

Primarul Buzăului a demisionat din toate funcțiile de conducere deținute în PSD | AUDIO

Piața Victoriei: cum gestionăm criza incidentelor cu drone rusești? Răspunde Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice la Universitatea…

Florin Manole susține că Pîslaru a dezinformat în cazul sporului de dirigenție: „s-a aflat între propunerile noastre” |…

Daniel Fenechiu, despre posibilitatea ca PNL să-l susțină pe Tomac pentru funcția de premier: „Nu există varianta votării…

România riscă să piardă 816 milioane de euro pentru armament după ce MAI a ratat semnarea unui contract…

USR respinge un guvern cu PSD, chiar și cu premier tehnocrat. Acuzații privind o colaborare PSD–AUR la conducerea…

Polițele RCA se pot scumpi din nou. ASF a publicat noile tarife de referință pentru următoarele șase luni…