Confidenţialitate


Germania reia campionatul de fotbalul luna viitoare. Cel mult 322 de suporteri vor asista la fiecare meci


Germania reia campionatul de fotbalul luna viitoare. Cel mult 322 de suporteri vor asista la fiecare meci

Bundesliga ar putea fi primul campionat important din Europa care s-ar relua, începând cu 9 mai, după suspendarea din cauza pandemiei.

Patronii cluburilor din Germania au cerut 25.000 de teste pentru jucători și antrenori, iar la meciuri ar urma să fie prezente cel mult 322 de persoane.

Primele două ligi din Germania sunt pregătite să reînceapă campionatele. Joi a avut loc o videconferinţă a Federaţiei de Fotbal din Germania cu patronii celor 36 de cluburi, în care s-a stabilit că 9 mai ar fi o dată bună pentru reluarea fotbalului. Meciurile se vor juca cu porţile închise, iar numărul maxim de persoane la partidele din Bundesliga va fi de 322, în timp ce la întâlnirile din Liga a II-a vor avea voie doar 270 de oameni.

Numărul de 322 de persoane la meciuri include: jucători, antrenori, arbitri, jurnalişti, cameramani, ofiţeri antidoping, jandarmi, cei care au grijă de gazon şi băieţii de mingi. Aceştia vor fi împărţi astfel: 98 pe teren, 115 în tribune şi 109 în afara stadionului.

Echipele vor veni separat la stadion, se va renunţa la salutul de la începutul meciurilor cu strângerile de mână, iar fotbaliştii vor fi rugaţi să îşi spele acasă echipamentele, pentru a evita riscul infectării.

De asemenea, vor fi obligatorii şi măştile de protecţie pentru cadrele medicale şi cei de la televiziuni, iar conferinţele vor fi virtuale.

În plus, se vor lua măsuri şi pentru testarea jucătorilor, antrenorilor şi a tuturor celor implicaţi. Federaţia din Germania a cerut 25.000 de teste, iar costul estimat ar fi de 2,5 milioane de euro.

Potrivit CEO-ului Federaţiei, Christian Serifert, dintre cei 1.100 de jucători din Germania, doar 14 au fost infectaţi cu noul coronavirus. Toţi cei care au avut virusul s-au vindecat.

Toate aceste planuri vor fi puse în aplicare doar dacă autorităţile din Germania vor aproba reluarea campionatelor.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO

Ministerul Educației propune modificări în stabilirea numărului de clase pentru anul școlar următor | AUDIO

Microsoft nu a identificat un atac cibernetic după 12 ore de pană globală a serviciilor Outlook și Microsoft…

Ungaria ar putea recupera 10 miliarde de euro din PNRR, după reformele făcute de guvernul Péter Magyar |…

Sabia lui Darth Vader din „Imperiul contraatacă”, vândută pentru aproape cinci milioane de dolari | AUDIO

Locuitorii comunelor care acceptă comasarea ar putea plăti impozite la jumătate timp de doi ani. Anunțul ministrului Dezvoltării…

BNR lansează cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate sculptorului Constantin Brâncuși | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează