Confidenţialitate


Germania: Guvernul, votul de investitura in Bundestag


După aproape 3 luni de negocieri de la alegeri, conservatorii au încheiat un acord de coaliție cu social-democrații, iar Angela Merkel a anunțat în weekend componența celui de-al treilea Guvern condus de ea. Presa a remarcat și o premieră: o femeie va conduce Ministerul Apărării.

Nouă miniştri din Guvernul german sunt creştin-democraţi – membri ai partidului condus de Angela Merkel, iar şase portofolii revin partenerilor de coaliţie. Socialiștii au preluat între altele portofoliile Muncii, Economiei și Externele.

Cancelarul a menținut unii miniștrii și în noua echipă. Un exemplu: Finanțele sunt controlate tot de Wolfgang Schaeuble.

Surpriza este însă la ministerul Apărării. Acesta va fi condus de Ursula von der Leyen. De profesie ginecolog, aceasta a fost ministrul Familiei în primul guvern condus de Merkel. Analiștii susțin că actualul portofoliu este un test, pentru că ea ar putea deveni succesoarea Angelei Merkel.

O altă noutate: a fost creat un post de ministru responsabil de serviciile de securitate, după scandalul privind interceptările Agenției de Securitate americană.

Socialiștii au acceptat să semneze acordul de coaliție după ce membrii formațiunii – 470 de mii – și-au exprimat acest lucru prin vot.

Negocierile care au durat 3 luni nu au fost lipsite de tensiuni, iar Angela Merkel a acceptat concesii majore. Între altele conservatorii au fost de acord să se creeze un salariu minim în Germania de 8 euro 50 pe oră din 2015. Până acum în Germania nu exista un salariu minim.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează