Confidenţialitate


GERMANIA: Conservatorii au câștigat euroalegerile, potrivit estimărilor


GERMANIA: Conservatorii au câștigat euroalegerile, potrivit estimărilor

Blocul conservator format din Uniunea Creştin-Democrată şi Uniunea Creştin-Socială a câştigat cele mai multe voturi, 28%, în alegerile pentru Parlamentul European desfăşurate duminică în Germania, conform sondajului la ieşirea de la urne publicat de postul de televiziune ARD şi Reuters, notează Agerpres

Scorul este, totuși, cel mai slab din istoria alianței CDU-CSU.

Pe poziţia a doua se plasează Verzii, cu 22% din sufragii, care sunt urmaţi de Partidul Social-Democrat (SPD), cu 15,5% din voturi, Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă) cu 10,5% din voturi, Die Linke (extrema stângă) şi Partidul Liber-Democrat (FDP), cu câte 5,5% din sufragii.

Alături de alegătorii germani, cetăţenii din alte 20 de state membre ale UE, inclusiv România, votează duminică în cadrul alegerilor europarlamentare.

Pe 23, 24 și 25 mai, şi-au exprimat dreptul de vot alegătorii din Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Republica Cehă, Letonia, Malta şi Slovacia.

Germania deţine 96 de mandate, cele mai multe, în Parlamentul European.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere pentru acest an. Documentul de 33 de pagini include și…

Furtuni puternice în Capitală și în țară. Străzi inundate, acoperișuri smulse, copaci doborâți, drumuri blocate și trenuri întârziate.…

Ilfov: Copac prăbuşit peste un autoturism aflat în mers. Un om a decedat

Rusia ar putea importa combustibil, pe fondul penuriei provocate de atacurile Ucrainei

Bihor: încep relocările pacienților din azilul improvizat de la Dumbrava. 50 de persoane au fost duse la spital…

Circulație feroviară, perturbată între Floreni și Ilva Mare din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile | AUDIO

Primăria Capitalei va deschide cea mai mare rețea de adăposturi climatice din România | AUDIO

Dolj: bărbat din Craiova, reținut pentru omor. Procurorii susțin că ar fi ucis un om al străzii |…

Cum a ajuns în atenția autorităților asociația lui Viorel Pașca. Scandalul din 2025 care a precedat ancheta DIICOT…

CM 2026. Seară decisivă pentru Franța, Norvegia și Mexic în cursa spre optimile de finală | AUDIO