Confidenţialitate


Georgică Cornu, vizitat din nou de mascați


Georgică Cornu, vizitat din nou de mascați
Omul de afaceri Georgică Cornu a fost vizitat, din nou, in acesta dimineata de politistii de la Combaterea Criminalității Organizate. Este pentru a treia oară în mai puțin de un an când oamenii legii descind la casa omului de afaceri.
De data aceasta, cei care i-au bătut la ușă, la primele ore ale dimineții, au fost polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate din Mehedinți. Aceștia au descins, în această dimineață la locuinta omului de afaceri, la vila fostei sale soții dar și la alte 3 adrese din Timișoara. În momentul în care i-a văzut, din nou, pe oamenii legii la ușa sa, fostului iubit al Marinei Almajan, si-a facut cruce după care i-a lasat să intre în vila situată la marginea Timișoarei. De data aceasta anchetatorii vorbesc de un prejudiciu de 3 milioane de euro.
Cea mai recentă percheziție la locuinta lui Georgică Cornu a fost în luna martie. Atunci, omul de afaceri  a fost retinut 24 de ore fiind suspectat de evaziune fiscală și spălare de bani într-un dosar cu un prejudiciu de 9 milioane de euro. După 24 de ore petrecute în arestul poliției Mehedinți, omul de afaceri a primit mandat de arestare la domiciliu după care acesta a fost schimbat în control judiciar.

Tot în luna martie, dar acum 1 an, procurorii DIICOT Timiș au descins la vila lui Georgică Cornu din Ghiroda dar şi la sediul firmei sale de construcţii. Percheziţiile de atunci fiind  făcute într-un dosar în care omul de afaceri a fost acuzat că a prejudiciat statul cu aproximativ 60 de milioane de lei prin evaziune fiscală.


Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează