Confidenţialitate


Gara de Nord din Paris: o persoană a fost electrocutată pe un tren Eurostar


Gara de Nord din Paris: o persoană a fost electrocutată pe un tren Eurostar

Circulaţia trenurilor în Gara de Nord a fost perturbată în această dimineață, după ce a fost puternic perturbată de un accident mortal în care o persoană a fost electrocutată pe un tren Eurostar, au anunţat Societatea Naţională franceză de Căi Ferate (SNCF), relatează AFP.

”În această dimineaţa, la ora locală 5.05 (6.06, ora României), o persoană se afla pe o ramă Eurostar, în apropiere de cablul electric (de alimentare situat deasupra căilor ferate), dintr-un motiv pe care nu ni-l explicăm”, şi s-a electrocutat, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al SNCF, care a precizat că persoana respectivă a decedat.

”Electricitatea a fost întreruptă în toată gara, pentru a se favoriza intervenţia pompierilor între ora (locală) 5.30 şi 6.30 , iar niciun tren nu a circulat timp de o oră”, a precizat compania.

Traficul a revenit la normal spre prânz în cea mai mare gară din Europa, pe legăturile internaţionale (Thalys şi Eurostar), naţionale, intercity şi TER.




Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează