Confidenţialitate


Galați: DSP a anunțat deja recomandările pentru începerea noului an școlar | AUDIO


Galați: DSP a anunțat deja recomandările pentru începerea noului an școlar | AUDIO

În județul Galați, Direcția de Sănătate Publică a anunțat deja recomandările pentru școli în privința noului an școlar.

Pentru o singură localitate, Suhurlui, specialiștii DSP au recomandat scenariul roșu, adică școală online.

Alte cinci localități vor merge pe scenariul galben, adică elevii vor veni prin rotatie la școală, iar ceilalți vor urmări lecțiile de acasă. Este vorba despre Târgu Bujor, Cuza Vodă, Schela, Tulucești și Vânători.

În orașul Galați, școlile ar urma, cel puțin teoretic, să îi primească pe toți elevii în bănci.

În realitate, scenariul verde nu va putea funcționa peste tot.

Este și cazul Colegiului Național Vasile Alecsandri, unde spațiul nu va permite accesul tuturor elevilor la școală, a spus, pentru Europa FM, directorul colegiului, Romeo Zamfir.

În unele clase, pentru a se păstra distanțarea, nu pot intra decât 20 de elevi și nu 35, a precizat acesta.

“La noi este o problemă cu distanțarea dintre elevi, din cauză că ei nu încap în clasă. Din cauza aceasta, nu putem să-i chemăm pe toți la școală.

Pot fi câteva clase unde pot veni toți elevii la școală. În celelalte, dacă nu încap, tot pe scenariul al doilea trebuie să intrăm, unii în clasă și alții acasă, online”, a declarat, pentru Europa FM, Romeo Zamfir, directorul Colegiului Național Vasile Alecsandri din Galați.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: pexels.com


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Cupa Mondială

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Nicușor Dan: „Nu se pune problema raționalizării carburanților”. Președintele va promulga legea bugetului pe anul în curs după…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu